Oficialii Ministerului Educației au publicat încă de aseară, 31 august, primele rezultate la examenele bacalaureatului de toamnă. În județul Bacău, la această sesiune s-au înscris 1064 de candidați, peste 700 din promoția curentă.
Nu toți s-au prezentat însă la probele scrise, care au avut loc primele de această dată, față de sesiunea anterioară, când probele orale s-au susținut chiar din iarnă. 225 de candidați au absentat la cele trei probe scrise, iar 7 elevi au fost eliminați pentru fraudă.
Rezultatele sunt cel puțin surprinzătoare. „571 de candidați au fost respinși, adică un procent de 66,3 la sută, peste 66 la sută dintre aceștia cu medii mai mici de 5. 31 la sută dintre candidați au reușit promovarea, unul singur având o medie peste 9”, a declarat Oana Bărbuț, inspector școlar, purtător de cuvânt al Inspectoratului.
Cea mai mare notă obținută la a doua sesiune de bacalaureat aparține unei eleve de la Liceul Constantin Brâncoveanu Bacău, 9.30, din promoția actuală, de la științe sociale. Din cei 262 de reușiți, 218 au obținut medii între 6 și 6.99.
La precedenta sesiune, după contestații, Bacăul s-a clasat pe locul al patrulea pe țară, ca procent de promovare, înregistrându-se și 9 medii de 10.
Lasă un răspuns