În județul Bacău sunt peste 15.700 de firme active, a căror cifră de afaceri cumulată ajunge la aproximativ 10 miliarde de lei. Deși județul nostru este privit de mulți ca fiind în decădere economică, cifra de afaceri a Bacăului reprezintă peste jumătate din cifra de afaceri cumulată a întreagii regiuni a Moldovei.
În continuare vă prezentăm topul primelor zece firme din județul Bacău, după cifra de afaceri înregistrată anul trecut.
- HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER BACO SRL. Firma din industria lemnului cu părinți austrieci, a avut o cifră de afaceri de aproape 267 de milioane de lei în 2017 și un profit net de 26 de milioane de lei.
- INTERAGROALIMENT SRL. Societatea, ce face parte din Grupul Șerban, a început cu produse de panificație în 1994, în Onești, însă cu timpul s-a dezvoltat, achiziționând o moară de grâu, o fermă de păsări și mii de hectare de teren agricol în Bacău și Vaslui. Acum, firma se ocupă cu creșterea păsărilor, fiind pe primele locuri la nivel național în comercializarea cărnii. Cifra de afaceri de anul trecut a fost de 282 de milioane de lei, cu un profit net de peste 22 de milioane de lei.
- LICURICI IMPEX, din Onești, unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum de pe plan local, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de circa 308 milioane de lei (68 mil. euro), în creştere cu aproape 11% faţă de anul precedent. Pe de altă parte, profitul companiei româneşti s-a redus cu circa 7%, până la mai puţin de 800.000 de lei. Licurici Impex avea anul trecut în medie 275 de angajaţi.
- VIMERCATI EAST EUROPE SRL, producătorul de piese auto italian care este găzduit de HIT Park Hemeiuși încă din 2008 a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproape 313 milioane de lei și un profit net de peste 36 de milioane de lei.
- AEROSTAR SA a devenit un brand pentru județul Bacău. Firma a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 340 de milioane de lei și un profit de 53 de milioane de lei. Acționarii principali sunt compania Iarom SA care controlează peste 71% din capitalul social, și SIF Moldova (SIF2 Moldova) care deține peste 14,00%. Aerostar activează pe 36 de piețe și are peste 2.000 de angajați.
-
SIMBA INVEST SRL este unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum. Firma a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 350 mil. lei (peste 76 mil. euro). Compania Simba Invest este controlată de antreprenorii Sorin Gavrilă şi Cristinel Lungu, care au intrat in business în urmă cu mai bine de două decenii. Societatea a luat naştere în 1996 în Bacău, având ca obiect de activitate distribuţia de ţigări, produse alimentare şi băuturi alcoolice.
- AGRICOLA INTERNAȚIONAL SA este o altă firmă-fanion a județului Bacău. Societatea este cea mai mare din grupul de firme Agricola, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața cărnii, la nivel național.Agricola Internaţional a avut anul trecut o cifră de afaceri de 401 mil. lei, în creştere cu 3,6% faţă de anul precedent.
-
Podiumul este deschis de INTERTRANSCOM IMPEX SRL, cel mai mare producător de plase sudate, panouri bordurate zincate și sârmă moale neagră din România. Firma a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 466 milioane de lei și un profit net de 25 de milioane. Pe lângă liniile de producție, societatea deține și un parc auto de peste 40 de TIR-uri, folosite în special pentru tradingul de metale, având acoperire națională și în jur de 600 de clienți activi. Societatea aparține omului de afaceri Ioan Teslaru, din Buhuși, care are o avere estimată la circa 25 de milioane de euro, conform revistei Capital.
- Pe locul doi se situează societatea COMFERT SA, care a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de peste 560 de milioane de lei. Societatea a fost fondată în 1998, fiind un important distribuitor de îngrăşăminte, operând o reţea de distribuţie care deserveşte aproximativ 1.900 de clienţi din domeniul agricol. Din 2015, firma a fost preluată de grupul irlandez Origin de la omul de afaceri băcăuan Cătălin Grigoriu, pentru aproximativ 20 de milioane de euro.
- Nu e nicio surpriză că primul loc aparține DEDEMAN, cea mai importantă companie de bricolaj din țară . Firma ce aparține fraților Dragoș și Adrian Pavăl, pe locul doi în topul celor mai bogați români, conduce detașat, cu o cifră de afaceri de peste 6 miliarde de lei și un profit net de aproape 900 de milioane de lei. Compania DEDEMAN se dezvoltă în continuare într-un ritm alert, anul acesta anunțând, printre altele, preluarea producătorului de cărămizi Cemacon sau achiziționarea proiectului imobiliar The Bridge din capitală.
Cetatean a zis
Daca faceti si un parc prin zona, va multumim si mai mult. Nu prea avem verdeata in orasul asta. Insula au tras-o pe dreapta iar parcul Cancicov e deja plictisitor.Vrem sa facem cumparaturi la Mall si sa ne relaxam intr-un parculet.
Geo a zis
Cei da la Agricola ar trebui sa deschida un magazin cu furaje si in cealalta parte a orasului, inspre Margineni si sa modifice programul ala anemic de functionare a adepozitului de furaje de la 7:30 la 15.15. Aveti atatea fabrici din grupul Agricola inspre Margineni, acum trebuie sa traversezi tot orasul, nu s-ar putea face un magazin la frifgorifer sau la fabrica de salamuri de langa Dedeman, oare cat poate costa o magazie? Plus ca nu mai suntem nevoiti sa umblam pe la piata centrala sau agroland. Felicitari Dedeman, intotdeauna e imbucurator cand ajung firmele romanesti in top.
Un cetatean a zis
Foarte mici salarii, cam pe la toate firmele. Nu mai spun ca programul de lucru sare cu cateva ore norma legala.
Legio a zis
Budeanu, te roade invidia?
Razvan a zis
Si ce ne spune acest top?
Dragos a zis
Care sunt cele mai puternice 10 firme din judet. Nici titlul nu ai reusit sa il citesti?
koko a zis
Ce firme puternice?!!!??? Nu vedeti ca acest oras pute, se prabuseste in fiecare zi, ca numeni nu are chef de munca? Cum s-a schimbat viata bacauanilor cu tot cu marea capitala a tineretului, cu zeci de festivaluri aniversare? Vai noua!
St cb a zis
Profitul firmelor se datorează īn mare parte legislației, care nu obligá angajatorul sa ofere un salariu ca la bugetari!!