~2 min lectură 3 comentarii

Strada Aeroportului din Bacău va fi realizată de Conextrust SA. Consiliul Județean semnează joi contractul

Florin Popescu

Strada Aeroportului din Bacău va fi realizată de firma Conextrust SA. Consiliul Județean va suporta 95% din costurile realizării străzii, circa 13 milioane de lei, iar restul de 5% a fost deja asigurat de Primăria Bacău, care a suportat cheltuielile cu obținerea terenului, proiectul tehnic, procedurile de expropiere.

Strada Aeroportului

Procedura de achiziție publică a fost lansată în luna februarie 2018 de Consiliul Județean, care a prins în bugetul pe 2018 opt milioane de lei, iar restul fondurilor necesare vor fi alocate prin bugetul pe 2019. După ce mai multe firme și-au manifestat interesul de participare, la licitație a fost un singur ofertant, Conextrust SA, care, în Bacău, mai are în portofoliu modernizarea Maternității, podul Mărgineni, noul terminal al Aeroportului Internațional Bacău, Calea Moinești șamd.

Strada Aeroportului va avea patru benzi de circulație și sunt prevăzute în proiect modificarea completă a sistemului de iluminat, reabilitarea sistemului pluvial și de canalizare. Contractul dintre Consiliul Județean Bacău și Conextrust SA se va semna joi.

În luna iunie 2018, Consiliul Județean Bacău a mai finalizat documentația pentru modernizarea pistei Aeroportului Bacău. Lucrările vor costa 45 de milioane de euro, din fonduri europene.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. 1
    1233
    13 septembrie 2018, 06:12
    0

    Conextrust? Șocant…

  2. J
    John
    13 septembrie 2018, 10:50
    0

    Poate se rezolva ceva si cu jegurile de taximetristi care umbla doar cu japca si sa amendati pe cei care nu vor sa vina la aeroport invocand tot felul de motive, in special ca nu au masini desi jos in statia de autobuz stau degeaba. Poate va trece prin cap, printr-un miracol, sa faceti si o statie de autobuz acolo, cum e la altii mai prosti din afara. Poate sa urce autobuzul la 10-15 minute si sa coboare inapoi in Republicii, nu are de facut nici macar un km dus-intors, daca tot vreti sa faceti ceva.

  3. S
    STAN
    13 septembrie 2018, 13:34
    0

    Strada Aeroportului o face CJ, strada Abatorului (parca asa se cheama) au facut-o cei de la Agricola, Spitalul municipal l-a luat CJ.
    Cum facem sa dam la altii tot orasul ca poate asa s-ar mai misca ceva in orasul cu primarul zero (realizari)?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.