La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău s-au susţinut două teze de doctorat, în domeniul Ingineria mediului, realizate în cotutelă cu profesori de la Universitatea din Cadiz. Delegaţia de profesori spanioli este formată din Prof. Juan Antonio LOPEZ RAMIREZ și Prof. Jose Luis CUETO ANCELA, în calitate de conducători ştiinţifici, alături de Prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin NEDEFF.
Prof. Juan Antonio LOPEZ RAMIREZ a declarat că „Suntem foarte mândri de studenţii noştri şi de faptul că au ajuns în această etapă şi îşi susţin tezele de doctorat. Au început colaborarea cu noi acum 4 ani, iar rezultatele sunt remarcabile astfel încât Universitatea din Bacău se poate mândrii cu aceşti studenţi. Acesta este un exemplu concludent despre modul în care funcţionează cele două universităţi”.
„A trecut ceva timp de la primul contact cu studenţii Universităţii din Bacău şi aceasta este prima experienţă în calitate de coordonatori ştiinţifici de doctorat realizată în cotutelă între cele două universităţi. Acest fapt a fost posibil datorită cadrului european de colaborare în domeniul învăţământului superior. Este o experienţă fructuoasă şi am încercat să armonizăm procedurile birocratice şi am dezvoltat relaţii frumoase de colaborare cu studenţii şi colegii de la Bacău”, a precizat Prof. Jose Luis CUETO ANCELA.
Prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin NEDEFF, Preşedintele Senatului a subliniat că „este al doilea eveniment internaţional de susţinere a unor teze de doctorat în cotutelă, primul având loc acum 2 ani cu Universitatea Politehnică din Torino, Italia, iar astăzi avem două teze de doctorat în cotutelă cu Universitatea din Cadiz, Spania. Pe parcursul acestor ani de colaborare, tezele s-au finalizat şi la Cadiz şi la Bacău, urmând ca cele două studente-doctorande să obţină diplome atât la Universitatea din Cadiz, cât şi la Universitatea din Bacău. Le mulţumesc pe această cale colegilor din Spania pentru colaborarea cu universitatea noastră”. (sursa: comunicat de presă)
Lasă un răspuns