Accesul la Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău va fi restricționat pentru autoturisme și le va fi permis doar angajaților instituției, pe baza de cartelă. Decizia a fost luată de proprietarul terenului pe care este amenajată parcarea, omul de afaceri Viorel Rusu, împreună cu șefii de la OCPI.
Rusu, care a vândut clădirea către OCPI acum câțiva ani, deține terenul pe care se află parcarea, precum și o altă clădire de lângă Cadastru, în care funcționează sediul firmei fiicei sale. Deranjat de aglomerația mare de mașini, după ce în vecinătate s-a deschis o pensiune care a ocupat majoritatea locurilor de parcare disponibile în zonă, Rusu s-a decis să restricționeze accesul mașinilor.
“Am decis împreună cu cei de la OCPI să restricționăm accesul, deoarece era mare aglomerație, au fost și mașini avariate. Vom pune barieră, însă personalul de la OCPI va avea acces pe baza de cartelă, fără costuri”, a declarat Viorel Rusu pentru Ziarul de Bacău.
Conducerea OCPI susține că și alte instituții funcționează cu barieră și speră că nu vor fi probleme. “Parcarea nu aparține OCPI, nu avem ce face. Avem un flux foarte mare de clienți și nu e tocmai ideal să nu avem parcare, dar, pe de altă parte, și alte instituții funcționează la fel”, a declarat Ionela Cristina Breahnă-Pravăț, directoarea OCPI Bacău.
OCPI mai are o variantă de acces către instituție, din strada Oituz. Conducerea de la Cadastru va analiza și posibilitatea amenajării unei treceri prin zonă, deși drumul trece prin curtea unui bloc de locuințe.
Jean a zis
Eu nu stiu cum de gasesc institutiile astea cele mai inghesuite locuri posibile, si fara locuri de parcare, si fara nici un mijloc de transport care sa treaca pe langa ele, si la dracu in praznic. Ma uita la toate, taxe si impozite locale ale primariei, buletine, ajofm, cadastru, primarie, trezorerie etc., una nu e situata cum trebuie. Ma gandesc ca fac anume ca sa enerveze cetatenii.