Decolmatarea lacului de la Insula de Agrement și două investiții PNDL au finanțare, dar s-au blocat. Săptămâna trecută, senatorul Dragoș Benea a vorbit despre situația creată atât de calitatea unor consructori, dar și a instituțiilor care beneficiază de finanțări dar nu sunt capabile să ducă investițiile la capăt.
Liderul social democrat a promis măsuri în cazul lacului de la Insula de Agrement și o analiză a derulării PNDL la Târgu Ocna, unde două proiecte importante au fost blocate de administrația locală.
Despre decolmatarea lacului de la Insula de Agrement, senatorul Benea a spus că situația este „total nesatisfăcătoare”, deoarece există finanțare, dar lucrările au fost blocate de o „coabitare” între fostul director al Administrației Bazinale de Apă Siret Bacău și compania Romgan, care a câștigat acum câțiva ani licitația. „Lucrările puteau fi gata în 6 luni, dar nici după 3 ani nu-i vedem finalul”, a declarat Benea.
Senatorul a amintit că, în 2017, când „patina”, contractul cu Romgan a fost prelungit cu un an. „Probabil fosta conducere a ABA Siret era mulțumită cu acest contract păgubos”, a ironizat Benea.
Noua conducere ABA Siret a demarat o nouă licitație pentru lucrări de excavare, încărcare și transportul unei cantități de 200.000 de metri cubi. Până în decembrie 2018, documentația licitației va fi validată de ANAP. „S-a mai organizat o licitație, dar nu s-a prezentat nimeni, ceea ce spune totul despre cum a fost organizată licitația de fosta conducere ABA Siret”, a subliniat senatorul. În prima jumătate a anului 2019, decolmatarea trebuie finalizată.
O altă investiție a ABA Siret începe sub auspicii mai bune. Pe baza unei finanțări de circa 4 de milioane de lei, se va întări Digul Bârnat, pentru prevenirea unor noi inundații. Lucrarea va fi contractată prin încredințare directă și va fi realizată cu sprijinul Primăriei Bacău, ce va furniza 32.000 de metri cubi de pământ, necesari îndiguirilor.
„Deci nu există probleme cu finanțarea, ci cu validarea documentațiilor, desfășurarea licitațiilor și capacitatea constructorilor”, a apreciat Dragoș Benea. El a amintit că ANAP a „întors” de 3 ori documentația pentru pista aeroportului.
PNDL nu funcționează la Târgu Ocna
Senatorul Dragoș Benea a vorbit despre derularea programelor PNDL 1 și PNDL 2 în județul Bacău și a criticat administrația locală din Târgu Ocna. „Vom analiza stadiul lucrărilor de la Târgu Ocna, unde sunt sume importante alocate pe PNDL 1 și PNDL 2. Este incalificabil că nu s-a finalizat drumul până la salină”, a spus Benea.
Investiția în drumul spre salină nu este singura blocată de Primăria Târgu Ocna. „S-a semnat contractul pentru modernizarea Colegiului «Costache Negri», dar nu s-au făcut pași importanți. Trebuie să fim foarte clari din cauza cui se întârzie”, a acuzat liderul social-democrat.
Pe de altă parte, tot prin PNDL 2, în perioada următoare se va semna contractul pentru repararea podului din Onești peste râul Trotuș.
STAN a zis
Nu inteleg de ce va pierdeti timpul cu licitatii???
Luati exemplul primarului care a gasit solutia pentru toate problemele orasului si implementati-o in judet (poate si in tara).
De ce va bateti capul sa gasiti constructor pentru centura, pentru spitalul municipal, pentru rezerva de apa, pentru strazi si drumuri cand exista SSP ?
Poate si frica de acesti specialisti ii face pe unii sa nu se mai prezinte la licitatii stiind ca nu au capacitatea si pregatirea sa castige licitatiile cand vin specialistii de la SSP in frunte cu primarul Necula.
Sper sa intelegeti ironia ca vad ca se poarta chiar si in discutiile oficiale unde este vorba de rahatul in care este orasul/judetul/tara.
Cand vine vorba de (ne)realizarile primarului nu mai sunteti asa ironic. E mai simplu sa aruncati praful la vecini si la fosti in loc sa recunoasteti mana moarta pe care am ales-o la primarie.