Transylvania Animal Care, un ONG care militează pentru protecția animalelor a postat pe pagina oficială de facebook mai multe imagini cu câinii aduși în adăpostul Primăriei Onești, cel administrat de societatea Consiliului Local, Domeniul Public și Privat Onești. Organizația acuză relele tratamente aplicate animalelor.
FOTO Facebook – TAC
„Nu e vorba de întâmplări sau accidente, ci de o politică permanentă, care încalcă ticălos legislația română și pe cea europeană ale bunăstării animalelor”, acuză aceștia.
Drept urmare, Direcția Sanitar-Veterinară Bacău și Poliția Animalelor Bacău au fost în control la adăpost, unde nu au constatat nereguli grave.
„Pentru transparență totală, eu am publicat pe pagina mea, dar și pe cea a primăriei, rezultatele acestor controale. Sigur că în adăpost, din peste 600 de câini, unii nu arată foarte bine, dar nu cred că putem fi acuzați că nu am făcut eforturi în acest sens. De altfel, capacitatea adăpostului s-a dublat, condițiile s-au îmbunătățit, s-au înființat un cabinet și un laborator pentru sterilizări și nu s-a dispus până acum eutanasierea, care este o posibilitate legală”, susține primarul Nicolae Gnatiuc. Acesta spune și că le-a propus asociațiilor iubitorilor de animale să construiască propriul adăpost pe un teren pus la dispoziție de primărie, cu titlu gratuit, dar aceștia au refuzat.
În procesul verbal de constatare, agentul de la Poliția Locală a considerat reclamația nefondată, întrucât, „câinii au stare liniștită, sunt hrăniți, curați, iar starea de sănătate este controlată de medicul veterinar”. Iar raportul inspectorilor de la DSVSA indică același lucru, că „sunt respectate normele din legislația sanitar-veterinară în vigoare”. Chiar și așa, primarul dă asigurări că va monitoriza activitatea Serviciului de Ecarisaj, pentru ca animalele să beneficieze de condiții de trai îmbunătățite.
Misu a zis
De ce vin ofticatii aia de la tot felul de ong-uri care traiesc pe seama fraierilor care cotizeaza sa prinda cainii fara stapan, sa creeze adaposturi. E plin de tot felul de gasti de putori care nu mai pot de dragostea cainilor pe FB dar din banii de donatii si-au cumparat SUV-uri si si-au acordat salarii mari pentru scheunat pe internet. De ce nu se duc ong-istii aia, daca ii doare asa de mult de caini, practic si nu teoretic, sa faca curatenie in adapostul de caini, sa ii ingrijeasca, sa le aduca mancare? Nu-i asa ca e greu? Din banii de guitat pentru caini nu mai bine iti cumperi masina noua pe fundatie, sterilizezi in acte zeci de caini pe care nici macar nu i-ai vazut, ca doar interesul e sa fie cat mai multi caini pe strada, sa aiba babele pentru ce sa se lamenteze. Caini mai multi pe strada e profit pentru ong-uri, bani multi, gargara cu conditiile e doar piesa de teatru pentru asi justifica fondurile primite de pomana.
@Vasy a zis
Foarte bine punctat.Insa trebuie luat măsuri în ce privește accesul Ong -uri în adăposturi de câini.Dar nu sunt cu tratarea lor în condiții urate a cateilor
Robert a zis
Așa este, aveți dreptate! Toți atârnătorii mor de grija animalelor, dar nu fac nimic pentru ca viața acestor suflete să fie mai bună. La fel, dacă-mi pemiteți, ca și Justiția. Toți mor de dragul ei, dar nimeni nu face ceva concret pentru ca reprezentanții acesteia să judece corect cauzele cetățenilor, să nu mai fie abuzuri. Și alte domenii idem. De fapt, rostul ONG-urilor nu se mai respectă de mult, majoritatea au devenit aspiratoare de bani de la fraierii de bună credință și mijloace de spălat banii negrii ai unora sau altora. Ca să nu vorbim de implicațiile și jocurile politice… Toate bune!
RUSU LUMINITA MIRELA a zis
vin pentru ca le pasa de soarta bietelor animale. cei din adaposturi se comporta cu ei ca adevarate bestii cu chip de om. ar trebui sa le multumim ca vin sa-i salveze. ati fost vreodata intr-un adapost public? conditiile in care stau bietele animale sunt groaznice. stau in mizerie, flamanzi, batuti. va rog sa mergeti si sa-mi spuneti dupa cate nopti nu ati putut dormi!!
H2SO4 a zis
A trata un animal decent nu este treaba ONG-lor ci a celor ce sunt platiti sa faca acest lucru. Aceste animale nu sunt vinovate cu nimic ca mama natura ia adus pe lume. Vinovati de tratementele incalificabile se fac animalele cu doua picioare ce se pretind oamenii. Am calcat de multe ori prin acele adaposturii si am vazut sadismul unor indivizi care nu au nimic in comun cu notiunea de om…sunt mai animale decit animalele care sunt inchise si maltratate in acele locatii. Prin alte locurii mult mai civilizate in comparatie cu primitivismul din Romania intreaga comunitate ingrijesc cu caldura si dragoste aceste fiinte fara vina. Le hranesc, le asigura tratamentele in cazul unor boli , li se cauta stapin sau sunt scoase la plimbare periodic. La noi mirlanul latra fara noima sau pune mina pe bolovan. Citi dintre cei ce comenteaza tembel ati pus in sacosa o punga cu mincare si ati plecat spre adaposturii ca sa duceti o farima de omenie si un dram de bucurie unor fiinte chinuite ??? Va spu eu, NICI UNUL si mai aveti nesimtirea sa comentati. Mergeti acolo, vedeti realitatea si dati dovada ca in adincul sufletului vostru mai sunteti oamenii….. Tarile din vest adopta anual din Romania mii de animale aratind in acest mod dragostea si atasamentul fata de aceste fiinte . In Romania procesul de adoptie este aproape de ZERO iar asta spune totul . Pe Energiei este un Cabinet veterinar unde are in vitina expuse la vedere spre adoptie de trei luni doua ghemotoace albe ce privesc viata doar prin vitrina geamului. Nici unul din cei ce comentati fara rost nu v-ati invrednicit sa-i adoptati, dar v-ati erijat in cei ce dau verdicte si sentinte. Am ajuns in vremurii triste cind nu mai stim care este omul si care este anuimalul…..
duminica a zis
Sunteti ticalosi impreauna cu „statul paralel”.De fapt guvernul Romaniei e „statul paralel”. numai minciuni sfruntare si lozinci din anii 50. O mare rusine cand stii cat de bogati sunt din salarii de bugetari, adica platite de prostii de romani, pe care ei ii considera animale . Ei au proprietati fabuloase in Romania sau tari exotice si prostii de romani fara dinti in gura mananca 3 mici la Cacina si sunt foarte mandri de PSD-ul lor.
Cine nu are grija de animale nu este superior animalului.