Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi a dispus, în aprilie 2018, trimiterea în judecată a inculpatului P.C., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile peste limita a 10.000 ţigarete. Mai precis, bărbatul a deţinut 409.600 ţigarete marca ASHIMA (20.480 pachete), care nu erau marcate cu timbru de acciză.
Inculpatul locuieşte în Suceava, iar în martie, în timp ce se deplasa pe DN2/E85, pe raza localităţii Filipeşti, jud. Bacău, a fost oprit în trafic de poliţişti, pentru un control de rutină. Atunci, au fost descoperite pachetele de ţigări, în portbagajul autoturismului.
Bărbatul a declarat că ţigările nu i-ar aparţine şi că ar fi acceptat să le transporte, contra sumei de 3.000 de euro, pentru un grup de ucraineni, urmând să fie preluate de o altă persoană, rămasă neidentificată. Ţigările au fost ridicate de poliţişti şi predate organelor vamale.
Prejudiciul creat se ridică la 229.377 lei. Inculpatul şi-a recunoscut fapta, iar Judecătoria Buhuşi l-a condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, cu suspendare, şi 60 de zile muncă în folosul comunităţii. Bărbatul a fost obligat să plătească Direcţiei Regionale Vamale Iaşi suma de 229.377 lei. Sentinţa nu este definitivă.
Lasă un răspuns