Zilele trecute, 19 familii au primit cheile noilor locuințe ANL. În 2018, au fost repartizate în total 68 de locuințe ANL, provenite din evacuări și recuperări. Lista beneficiarilor a fost aprobată la începutul anului. Pentru Ziarul de Bacău, viceprimarul Dragoș Ștefan a precizat că, în mandatul actualei administrații, au fost repartizate 170 de locuințe ANL.
„Consider că este una dintre realizările mele, ca viceprimar, că am reușit să deblocăm sistemul și am repus în circuit aceste 170 de locuințe care stăteau goale, subînchiriate sau ocupate ilegal. Din 2012, nu s-a mai făcut nimic în acest sens”, a declarat viceprimarul Dragoș Ștefan.
O nouă „tură”
Consiliu Local urmează să aprobe lista nominală cu familiile care au dreptul la locuințe ANL. Este vorba despre alte 16 familii sau persoane singure care vor primi apartamente sau garsoniere pe Depoului, Făgăraș și Bucegi, în urma eliberării unor locuințe sau neconfirmării din partea celor care au primit anterior repartiții.
Deasemenea, 42 de locuințe sociale urmează să fie repartizate celor care sunt în diferite situații sociale, cum sunt persoanele care urmează să fie evacuate din locuințele retrocedate, tinerii din instituțiile de protecție socială, persoane cu handicap, pensionari sau veterani de război, potrivit legislației în vigoare.
Nicu a zis
Când se scot la vânzare locuințele anl
Jona a zis
Cati dintre ei sunt cu pile la primarie, politie si altele de acest fel?
Cristi a zis
Pam, pam a inceput campania….in mandatul acesta au fost repartizate 170 de locuinte? Unde? Cand?
Trantori incompetenti….dar stai ca poate face SSP-ul si un bloc, chiar la asta nu v-ati gandit??? V-am dat un pont!:)))
Predescu viorica ileana a zis
Buna ziua a-s dori sa stiu cum aflu daca beneficiez de locuinta ANL???pt ca listele nu sunt afisate si nu le gasesc nicaieri