~2 min lectură 6 comentarii

50.000 de băcăuani sunt datori la Taxe și Impozite Locale. Jumătate din municipiu a fost executat silit anul trecut

Ella Craciun

30 septembrie era ultimul termen de plată pentru impozitele și taxele datorate bugetului local pe anul 2018. Potrivit legii, după această dată, primăria începe să calculeze majorări de întârziere de 1 la sută pe lună sau fracțiune de lună, raportate la suma datorată. Chiar și în aceste condiții, o bună parte din băcăuani nu se grăbesc să achite ceea ce datorează la bugetul local. Dovadă stă numărul foarte mare al debitorilor la 30 septembrie.

„După expirarea ultimului termen de plată se înregistrează la data prezentei, 45.621 de roluri cu restanțe la persoane fizice și 5.057 la persoane juridice. Numărul restanțierilor este în continuă schimbare, deoarece pe de o parte unii contribuabili își achită obligațiile fiscale, pe de altă parte, alții devin restanțieri”, se arată într-o adresă oficială a Direcției de Impozite și Taxe Locale Bacău.

Jumătate de Bacău a fost executat silit, anul trecut

Că băcăuanii sunt rău platnici nu stau dovadă doar datoriile înregistrate anul acesta, ci și cele de anul trecut, când Direcția Economică a transmis somații și titluri executorii pentru toți cei care înregistrau creanțe la bugetul local la 1 aprilie 2017. Este vorba de câteva zeci de mii de persoane și firme.

„Numărul de persoane fizice pentru care a fost demarată procedura de executare silită în conformitate cu prevederile Legii 207/2015 este de 53.670, iar numărul de persoane juridice este de 4.579. O parte din aceste creanțe au fost achitate, iar pentru restul, pe parcursul anului 2018, s-au continuat procedurile de executare silită prin emiterea de popriri asupra banilor din conturi sau aplicarea de sechestre asiguratorii”, mai spun oficialii DITL.

Cei care au fost mai conștiincioși și au plătit taxele au adus la bugetul local aproape 40 de milioane de lei. Contribuția persoanelor juridice depășește până acum 35 de milioane de lei. Iar încasările se preconizează a fi mai mari anul viitor, pentru că taxele și impozitele locale vor fi indexate cu inflația de 1,3 la sută. Va crește însă costul salubrizării, cu peste 60 la sută, de la 6 lei de persoană, la 10 lei.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Danut
    5 decembrie 2018, 17:30
    0

    Și cei care nu reușesc să plătească ce fac se împrumută la bancă ?

  2. D
    Denisa
    5 decembrie 2018, 18:00
    0

    E ordin de la centru (de la Bucale)ciuma roşie e în foame de bani. (sic!)

  3. C
    Cristi
    5 decembrie 2018, 20:45
    0

    Dar daca Necula nu-si respecta angajamentele cum il penalizam, cum il facem sa fie tras la raspundere….ca nu mai am rabdare pana la alegeri!???

    1. M
      Marius
      6 decembrie 2018, 10:37 răspuns pentru @Cristi
      0

      Înțeleg ce zici, problema sunt pensionarii și nu numai, cei pe care nu îi interesează nici un angajament, vor vota PSD – și sunt mulți tare.

  4. c
    cetatenii
    6 decembrie 2018, 11:46
    0

    Ce s-a facut cu banii colectati din taxe si impozite deoarece in Bacau nu se vede nimic de pe urma lor? Investitii in proiecte in mandatul actualului primar nu s-au facut. De aceia cetatenii refuza sa-si achite la zi taxele deoarece nu se vede nimic facut cu acesti bani in folosul cetatenilor. Bacaul din contra arata pe zi ce trece din ce in ce mai rau . Gestionarea banilor de catre administratie este deficitara si acestia sunt irositi pt ca nu sunt ai lor si munciti din greu.

  5. F
    Fan PDSR
    7 decembrie 2018, 05:06
    0

    Voi plati cand nu va mai fi PDSR. Astia cand vor pleca vor lasa visteriile goale. Asa ca voi achita impozitul cand va fi alt partid la conducerea primariei Bacau. Rog pensionarii sa nu se mai uite pe Antena3 si sa lase copii si nepotii sa-si aleaga viitorul. Rog tinerii sa-si trimita parintii si bunicii, care urmaresc frecvent Antenele, in concediu la mare sau la munte si sa mearga in locul lor la vot. Asta e singura noastra varianta. Ca protestele vad ca nu ii afecteaza pe alesi. Poate votul va conta.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.