~3 min lectură 8 comentarii

Polemică aprinsă pe tema autostrăzilor Moldova – Ardeal. Senatorul Dragoș Benea răspunde atacurilor de la Iași

Florin Popescu

Discordia pare să se fi instalat între județele Moldovei, după discuțiile de la Ministerul Transporturilor referitoare la realizarea, în paralel cu achiziția publică pentru Autostrada A 8, Iași Târgu – Mureș, a unei licitații pentru Studiul de Fezabilitate necesar Autostrăzii A 13, Bacău – Brașov.

Așa cum Ziarul de Bacău a relatat în exclusivitate, ministrul Lucian Șova a precizat că se va merge în paralel cu ambele proiecte, deoarece “nu există concurență între ele din punct de vedere politic”.

Au urmat câteva luări de poziție ale unor asociații civice din Iași care au susținut că Autostrada Iași – Târgu Mureș ar fi fost scoasă din Masterplanul General pe Transport, deși această problemă nu s-a pus în ședința grupului de lucru de la Ministerul Transporturilor. Acolo doar s-a prezentat un studiu BEI-PASSA și JASPERS, conform căruia, din patru variante de trasee peste Carpații Orientali, Bacău – Brașov este singurul rentabil.

După câteva atacuri furibunde din weekend, liderul PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, a propus înfiinţarea unei asociaţii regionale de dezvoltare intercomunitară, pe modelul Alianţei Vestului, la care să adere toate primăriile şi consiliile judeţene de pe traseul viitoarei autostrăzi Iaşi-Târgu Mureş, precum şi cele din regiunea Nord-Est. Potrivit lui Marius Bodea, singurul politician din regiune care, în acest moment, poate coagula energiile pentru susţinerea proiectelor regionale este preşedintele liberal al CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Din Bacău, a reacționat marți dimineață senatorul Dragoș Benea, liderul social-democraților. Într-o postare pe Facebook, Benea i-a ironizat pe liberalii din Iași și Suceava.

„Acest fiu nerecunoscător al cuplului Fenechiu – Adomniței are idei tot mai năstrușnice! Il vede pe GIGI FLUTUR factorul coagulant în viitorul regiunii de NE, nu al MOLDOVEI – el este «nordestean», nu moldovean. Nu ar fi mai interesant să-l intrebe pe GIGI, omulețul verde de la Suceava, cum a făcut posibilă Legea 247/2005 prin care toată TRANSILVANIA, de facto nu mai este pământ românesc? Salvatorul Flutur de la Suceava, zis și nea GIGI, să ne mai vorbească despre dezvoltare regională și administrație locală după ce ne povestește despre retrocedarile pe Legea 247/2005”, a notat senatorul de Bacău.

La final, politicianul băcăuan a semnat „«Potentații din PSD Bacău» care și-au cumpărat terenuri pe traseul autostrăzii Bacău – Brasov ???”, o ironie la adresa unor acuzații aruncate în presă de liberalul ieșean.

„GIGI de la Suceava, de când s-a lansat proiectul Autostrăzii Unirii – 2006 – a fost ministru, președinte CJ, senator, SG la PDL, coregraf de stâni pe obcinele Bucovinei, etc. iar acum este vizionar și mare strateg”, a încheiat senatorul Dragoș Benea.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    STAN
    11 decembrie 2018, 07:13
    0

    In afara de ironii, altceva a mai produs dl senator?
    Pentru ironii,ieftine, sunt oameni pregatiti si care chiar stiu sa le faca nu sub forma de atacuri la persoana care sa ascunda neputinta.
    El/ei sunt acolo p[entru alceva nu pentru circ.
    Asteptam ca rezultatele activitatii lor in parlament sa se vada si in Bacau.

  2. C
    Constantinescu Viorica
    11 decembrie 2018, 07:21
    0

    Stimați oameni de decizie lăsați lupta politica și arătați moldovenilor ca va pasa de ei , uniți va forțele ( după modelul vestului ) și faceți mai repede autostrada cea mai ieftină și rapid de făcut și cea mai eficientă și in paralel cealaltă Tg Mureș Iași și n-o mai lungiți ca s ar putea ca tinerii care au mai rămas in Moldova vor pleca in vestul țării unde primarii vin aici și ii racolează !

  3. D
    Democrit
    11 decembrie 2018, 07:28
    0

    Cei din Ardeal se aliaza pentru a creste eficienta atragerii fondurilor europene, iar alesii nostri tocmai declanseaza razboiul inter-moldovenesc. Ironic, pentru fostii (oare?!) frati USL.
    Daca nu poti construi, macar distruge…

  4. L
    Life in plastic, it's fantastic !
    11 decembrie 2018, 09:17
    0

    se cearta pe banii nostri. Dar concret, cad se incep lucrarile ?
    In episodul urmator. Ca sa ii mai votam odata.

  5. c
    cristi maxim
    11 decembrie 2018, 11:14
    0

    PRIETENE, ESTI PENIBIL!!!!Atat ai de spus la o initiativa laudabila?Indiferent pe unde se va face autostrada este bine.Sa se faca odata.Te racaie faptul ca unii au initiative si voi zaceti pe promisiuni desarte.De fapt tot psd ul este penibil….Uitati va cam unde ati ajuns….Jegurilor…

  6. g
    gigiexpertu
    11 decembrie 2018, 13:12
    0

    in ardeal sunt in constructie 3 autostrazi care in 4-5 ani vor forma o retea rapida intre marile orase din zona. si asa sunt la ani lumina fata de moldova . sa vedeti peste 5 ani ce decalaj va fi. si acolo isi fac aliante sa atraga cat mai multe investitii. boc , asa cat de sluga a fost el la basescu , a fost cel care a indrumat catre cluj/ardeal o gramada de fonduri. si acum culege roadele.

    in moldova lumea se tine de mistouri si glumite de retardati. sova se urca pe paleti si declara ca va face el ceva , dar nu acu’ ….. mai pe la primavara asa ca nu e graba….. de benea ce sa mai zici …e fix conducatorul pe care bacaul il merita ….. daca hrebenciuc nu a facut nimic pentru bacau el de ce ar face ?

  7. G
    Gregorian
    16 decembrie 2018, 03:25
    0

    Ironicul ăsta nu a fost în stare să facă o centură pentru Bacău, acum vrea să facă autostradă. Ținta e pusă pe niscaiva studii de fezabilitate.

  8. M
    Marius
    16 decembrie 2018, 12:19
    0

    Mi se pare o aplicare a modelului Putin, dacă nu faci ceva, găsește pe cineva vinovat de eșecul tău și pornește câinii urii spre el. Oricare autostradă făcută înseamnă pentru celălalt oraș cu mult mai mult decât nimicul ce se profilează în acest moment. Ba mai mult, o combinație de Bacău Brașov cu Bacău Pașcani Iași ar rezolva problemele ambelor județe.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.