Asfaltarea Căii Bârladului a fost amânată până în martie 2019, din cauza frigului și umezelii de care Primăria Bacău nu a ținut cont când a dat ordin de începere a lucrărilor.
Până când va da căldura, șoseaua va fi cârpită de firma Primăriei, Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM) Bacău.
Blocată în vară de cetățenii furioși, Calea Bârladului ar fi trebuit asfaltată în baza contractului încheiat de Primăria Bacău cu Eky Route SRL și Darcons SRL. Având în vedere condițiile meteo din ultimele săptămâni, Eky Route SRL a înaintat către Primăria Bacău o adresă prin care a cerut o amânare. Conform adresei, lucrările pot fi demarate atunci când condițiile meteo permit realizarea acestora în condiții de calitate.
Municipalitatea anunță într-un comunicat că a aprobat prelungirea termenului fixat pentru începerea lucrărilor până când condițiile meteo vor permite respectarea „standardelor de calitate în vigoare”. Efectuarea lucrărilor de asfaltare în condițiile unui carosabil umed ar avea ca ca efect fisurarea timpurie a asfaltului.
Intervalul cu temperaturi scăzute, conform normativelor în vigoare, este cuprins între 15 noiembrie şi 15 martie, susține municipalitatea, aceeași care a dat, totuși, inițial, ordinul de începere a lucrărilor în decembrie, în interiorul perioadei interzise.
SSPM va interveni pentru „remedierea temporară a stării carosabilului”, până la începerea lucrărilor în cadrul contractului. Vor fi acoperite cu mixtură asfaltică porțiunile cele mai afectate. Intervențiile vor minimiza efectele produse de starea carosabilului, în prezent circulația pe Calea Bârladului desfășurându-se cu dificultate.
Lumea a zis
La cat de favorabila a fost vremea in acest an motivatia este „o prosteala” pt a masca incompetenta. Se vede si ca primaria si SSP-ul nu au experienta, nu sunt in stare sa amenajeze un sens giratoriu in Serbanesti pt ca acum lucrarile sunt abandonate. Sigur la in 2019 avem alegeri si PSD-ul va incerca sa obtina voturi in speranta ca cetatenii vor uita totul.
STAN a zis
Altceva in afara de carpeli mai face SSPM?
Au „asfaltat” str Nicu Enea dar gurile de canal nu le-au ridicat la nivel, marcaje lipsa.
Au „incercat” sa ridice cateva guri de canal la Casa de Cultura dar pe cea mai mare si nenorocita nu am nimerit sa o ridice.
Au „iluminat” orasul si nici macar instalatia din centru nu functiona (suntem in anul 19 acolo).
Ceva serios face aceasta „societate”? Lucrari de la primar primeste pe banda rulanta dar rezultatele nu se vad in oras.
Ar putea macar sa inlocuiasca geamurile sparte de la primarie si sa le repare catastrofelor de acolo scarile sa nu-si rupa gatul cand vin la „serviciu”.
Cred ca la gestioanarea cimitirelor vor avea mai mult succes (au destui specialisti in pomeni acolo la ei).
Mare gaselnita a avut Necula cu societatea asta. Si el gospodar si ei pe masura.
Bianca a zis
Doar incompetenti in functii cheie….
L a zis
Dar Calea Republicii, portiunea de E85 pe care trec zilnic mii de masini de mare tonaj, cand o peticesc macar? Ca e plina de gropi, peste care masinile trecand se produc trepidatii blocurilor din jur, ca niste mici cutremure. Toti locatarii din zona il injuram pe primarul asta de cateva sute de ori zilnic, de fiecare data cand ni se cutremura blocul, el sughite continuu probabil, dar nimic. Nimic de nimic, primarul zero…
In primavara, SSPM-ul a peticit oleaca strada, dar a lasat o parte dintre gropi de samanta, ca nu cumva sa dispara complet problema si sa ramana primarul fara doza zilnica de cuvinte duioase la adresa lui. Iar plombele au tinut nu mai mult decat o luna! E clara magacompetenta SSPM_ului, afacerea lui Necula! Pazeste-ne, Doamne, de edilii hoti, incompetenti si iresponsabili, ca de dusmani ne pazim noi!
Cristi a zis
Si cand te gandesti ca acest mic functionar Necula doarme linistit in fiecare seara….orasul e pus la punct, noapte buna domn’ primar ca la somn esti bun!!!!
Dar la alegeri sa nu vii fara perna, ca noi nu te votam- nu vrem sa te trezesti!!!!