Yin Yuguo, un chinez îndrăgostit de România, student la Universitatea ‘Vasile Alecsandri’ din Bacău, şi-a pierdut viaţa în gara din Roman, după ce a sărit din tren.
În vârstă de 16 ani, tânărul chinez a ajuns în România după ce a citit operele lui Mihai Eminescu în chineză. Yin Yuguo a ajuns în România în toamna anului trecut, şi s-a înscris la universitatea din Bacău.
Pe 1 decembrie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, chinezul îndrăgostit de ţara noastră a participat la festivităţile pregătite de autorităţi la Alba Iulia, iar imaginile cu el înfăşurat în tricolorul românesc au făcut înconjurul ţării, notează recorder.ro.
Sâmbătă dimineaţă, Yin Yuguo a plecat cu trenul, de la Bacău, să vadă Cetatea Neamţului. La un moment dat, în timp ce se afla în trenul aflat în mişcare, tânărul chinez a crezut că a ajuns în Paşcani, însă în realitate se afla în gara Roman.
Astfel, el s-a speriat şi a sărit din vagon. Din nefericire, săritura i-a fost fatală. Chinezul îndrăgostit de România s-a lovit cu capul de o bornă kilometrică şi a murit pe loc.
Nimeni nu a observat ce s-a întâmplat, iar trupul lui Yin Yuguo a fost găsit după aproximativ o oră de un angajat al CFR care trecea prin triaj.
Moartea tânărului student a declanşat o anchetă a Poliţiei, însă dosarul va fi închis după ce se va stabili că acesta şi-a pierdut viaţa dintr-o greşeală.
Sad a zis
Păcat ,mare păcat Să îi fie țărâna ușoară
LM a zis
O tragedie! Poate ar trebui responsabilizati si cei de la CFR. S-ar putea evita astfel de accidente dacă ar exista un control al usilor trenurilor în timpul mersului si daca s-ar afisa numele gării unde se opreşte trenul. Dar cine ştie când se va ajunge la nivelul acesta….Foarte trist!