Protestul de luni dimineață împotriva restructurării plănuite de conducerea Maternității și a Spitalului Județean de Urgență Bacău s-a soldat cu un armistițiu de câteva zile.
Ziarul de Bacău a stat de vorbă cu toate părțile implicate, 4 doctori nemulțumiți, o șefă de secție și managerul spitalului, pe tema efectelor pe care le preconizează măsurile ce par iminente, cu atât mai mult cu cât peste SJU Bacău va veni încă un val de măsuri, de data aceasta mai drastic.
Despre propunerile șoc din sistemul sanitar, v-am informat deja, iată punctele de vedere ale doctorilor și managerului, inclusiv față de spinoasa problemă a costurilor „informale”, de care puține paciente scapă în Maternitatea Bacău:
„Vom ajunge să punem două lăuze în pat!”
Dr. Carmen Cruceanu: Noi am aflat despre această propunere întâmplător, am fost de-a dreptul șocați să aflăm că se vor lua măsuri fără să fim consultați sau măcar avertizați. Apropo de un management eficient, sigur că ne întrebăm de ce nu ni s-a spus nimic despre «gaura» pe care ar reprezenta-o Maternitatea. În ultimul moment, ne-am trezit cu propunerea de așa-zisă restructurare, care de fapt înseamnă desființarea Maternității.
La început au spus că lasă 60 de paturi, acum au zis că mai negociem și au spus 90, de la 8 doctori au ajuns la 12 acum. Aceștia trebuie să asigure urgențele nu numai din orașul Bacău, ci din județ și județele limitrofe.
Noi suntem maternitate de gradul 3. Azi am observat că domnul manager ne compară cu toate celelalte maternități județene, care de fapt trimit cazurile grele în centre universitare. Noi nu putem trimite, cel puțin pe neonatologie și terapie intensivă, nu ne primește nimeni cazurile, pentru că suntem gradul 3.
Se mai propune o singura linie de gardă, un singur medic, eventual al doilea la domiciliu. Suntem comparați cu orice altă specialitate chirurgicală, ceea ce este o stupiditate foarte mare și o lipsă de cunoaștere a profilului. Noi suntem diferiți prin urgențele noastre. «Mama și copilul» este o urgență, când ai o suferință fetală acută, trebuie intrat în sală, în maximum 3-4 minute trebuie scos copilul acela, altfel îl pierzi.
Reducerea drastică a numărului de paturi înseamnă suprapopulare, scăderea calității actului medical, risc de infecții nosocomiale. Din fericire, având paturi ca să gestionăm situația, la noi nu s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în centrele universitare. Vom ajunge să punem două lăuze în pat, pentru că nașterile nu le poți programa! Sau vom fi puși în situația că urgențele care ne vin din teritoriu – tot ce este prematur trebuie să vină la noi! – să le trimitem la Iași, iar pacientul să mai facă 2 ore pe drum, dacă o primește o clinică.
Doamna dr. Raluca Grigoriu (medic-șef al secției de Obstetrică Ginecologie II) pornește de la niște indicatori care nu sunt nici cei mai valoroși pentru un plan managerial eficient, iar unele cifre sunt ireale. De exemplu, fiecare secție de la Maternitate are 10 paturi de rulaj, care normal nu intră în statisticile internărilor, cele de la sălile de naștere și de la sălile de operație. Pacienta nu vine de pe stradă direct în sala de operație.
Dr. Roxana Calapod: S-a spus că rata de ocupare este de 14-15%, când în toate statisticile este de 50%, deci s-a pornit de la un indicator nereal. Acest procent este în toată țara, mai sunt și alte secții cu acest procent. Zilnic, sunt 70-90 de internări, avem perioade mai aglomerate sau mai puțin aglomerate. Deci aceste paturi obligatoriu le blochezi, plus 20 din sălile de naștere… Sunt perioade cu câte 2 paciente în pat, sunt alte perioade mai libere. Ideea este că noi trebuie să ținem pacientele în siguranță în toate lunile din an.
De aceea, reducerea de paturi înseamnă practic reducerea de personal. Calitatea actului medical scade. De altfel, și acum suferă din pricina lipsei de personal. Când vom reduce și mai mult, vom oferi servicii și mai proaste, iar pacienții nu vor fi în siguranță.
În timp, va scădea adresabilitatea, pentru că nivelul de încredere va fi mai mic, serviciile vor fi mai proaste, cu mai puțin personal. În dinamică, lucrurile vor sta chiar mai prost, pentru că nu vor mai fi aceleași încasări.
Dr. Carmen Cruceanu: s-a dorit crearea unei imagini apocaliptice, când de fapt situația este alta. Abia acum, personalul a fost informat, până acum nu am avut trasat un target, dar cu siguranță veniturile vor crește, vor crește spitalizările de o zi și cele continue. Noi până azi nu am știut ce prevede contractul cu Casa de Asigurări.
Dr. Roxana Calapod: Trebuie să facem Maternitatea mai accesibilă, că nu înseamnă numai pacientele din Bacău, cele care vin ușor, care mai ajung și la cabinetele private. Sunt foarte multe paciente în mediul rural care uneori nu ajung nici ca să nască la Maternitate. Dacă ne reducem activitatea, practic ele nu mai au nicio șansă. Va trebui să facem cumva să ne ducem spre ele.
Dr. Carmen Cruceanu: Este vorba despre pătura mai săracă. Doar un sfert dintre gravidele sărace își fac analizele, restul nu-și permit să se ducă în privat. Nu-și permit, nu se duc! Unele dintre analize sunt scumpe, nici noi nu le putem face pe toate, dar măcar o ecografie, două. În Anglia, este un program național pentru 2 ecografii pe sarcină. Sunt care vin și nasc fără o analiză, tu, ca doctor, nu știi nimic despre pacienta aceea, și descoperi că are sifilis, copilul are o infecție etc.
Dr. Georgeta Drăghici: În lunile trecute, șefii secțiilor din Maternitate au cerut suplimentarea personalului, pentru că o asistentă nu face față la 50 de paciente.
Dr. Roxana Calapod: După ce s-a renovat Maternitatea, numărul de nașteri este în creștere. Când vom reduce și vom ajunge ca Maternitatea din Roman, vom scădea activitatea. Pacientele nu vor veni să stea două în pat! Acum, când am înțeles că salariile sunt o problemă, suntem dispuși să creștem activitatea. Potențial există, doar să se vrea!
Dr. Ana Stoian: Această campanie de denigrare a Maternității și a medicilor, că nu se face nimic, că e o jale, că doctorii sunt proști și insulte grave, a început în urmă cu doi ani, la urechile autorităților a ajuns această otravă. A urmat o perioadă când doamna dr. Raluca Grigoriu și-a făcut foate buni indicatori, pe niște principii mai mult sau mai puțin corecte… cu strâns bilete din holul central… și s-a pus acolo number one în toate acțiunile Maternității. De la ea a pornit totul, suntem noi și ea, ea a propus ceva referitor la noi toți!
Dr. Carmen Cruceanu: Celălalt șef de secție, dr. Silviu Dinu (Medicul șef al secției de Obstetrică Ginecologie I), nu a fost de acord, de aceea și-a dat și demisia. Bineînțeles că noi percepem gestul dr. Raluca Grigoriu ca pe o trădare, pentru că niciodată nu a stat să vorbească cu noi, ăsta este rolul unui manager. E adevărat că sunt conflicte interne, dar analiza ei este superficială și tendențioasă, care folosește doar doi indicatori și neagă complet ceilalți indicatori buni pe care acest colectiv i-a avut. Dacă vreau să distrug și să las o singură secție, să colaborez numai cu cine vreau eu, atunci sigur că prezint lucrurile cum vreau eu.
Dr. Ana Stoian: Din reacțiile de pe Facebook, am înțeles că se va face, dacă «mușchii mei vrea». Deci se va face, dar aici este vorba despre sănătatea populației, a mamei și a copilului.
Dr. Carmen Cruceanu: Demografia este o problemă de siguranță națională, nu? Păi cum pică pentru autorități faptul că în 2018, cele mai multe nașteri de români au fost în străinătate?!
Cum rămâne cu plățile „informale” din Maternitate?
Dr. Carmen Cruceanu: Sunt convinsă că problema plăților informale există, dar eu pot să garantez pentru ceea ce fac eu și cum sunt eu cu pacientele mele. Nu pot să grantez ce face X sau Y. Și la asistente, le atragi atenția… dar și ele au, ca normare, foarte multă treabă.
Nu le iau apărarea, dar toată partea de calculator – analize, toată evidența – nu ai timp să lucrezi toată ziua în fața computerului și să vezi dacă ți-a venit rezultatul de la laborator – eu, medic, dau o analiză, ea, medic, dă o altă analiză – nu ai timp să urmărești și perfuziile, și celelalte.
Eu zic că atiitudinea s-a mai îmbunătățit un pic. Nu pun mâna în foc pentru nimeni, ci pentru ceea ce fac eu. Dar, la nivelul secției, ca să discutăm lucrurile adevărate, asta nu s-a făcut niciodată.
„Nu poți să privești o maternitate ca pe un SRL!”
Dr. Roxana Calapod: Medicina nu este matematică, în timp, această dispersare va scădea veniturile. Pacienții vor veni într-o maternitate cu oameni demotivați, cu asistente care nu vor avea nici timp să vorbească cu toată lumea, darmite să mai trateze. Nu e ceva legat de locurile noastre de muncă, pentru că, după ultima simulare, nu sunt colegi care să plece, dar este vorba despre o responsabilitate socială care ne face să nu stăm departe.
Vrem să încercăm lumea să vadă că medicina nu se face din birou, nu poți să privești o maternitate ca pe un SRL, viața unui om nu are preț. Noi am făcut un plan de creștere a încasărilor, nu reducerea paturilor va rezolva problema.
Dr. Carmen Cruceanu: Nu suntem de acord cu propunerea redistribuirii celor aflați aproape de pensionare. Poate ai nevoie de experiența lor în sala de operație! Poate sunt unii care au făcut mai puține internări de o zi, dar au stat mai mult în operații.
Apropo de exemple, mă înclin în fața domnului doctor Adrian Cotîrleț (managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești), la 50 de paturi, are 8 ginecologi! Dacă noi reducem, probabil vor mai cere paturi, Moineștiul ne va lua locul, va fi de gradul 3, toate cazurile grele se vor duce acolo. Avem tot respectul față de managerii care sunt alături de oameni.
Audit extern
Adrian Popa, managerul SJU Bacău, după întâlnirea cu personalul: Am încercat să dezamorsez ideea că vor fi dați oameni afară. Protestatarii nu au fost foarte interesați de cifre, li se pare normal ca Maternitatea să fie subvenționată. Restructurarea este un proces de durată, nu am cum să nu iau în calcul propunerile doamnei dr. Raluca Grigoriu.
Mi-e greu să cred că cineva își imaginează că rămâne fără loc de muncă. Doar 1-2 medici ar putea fi direcționați spre alte servicii mdicale, în Policlinică, la internări de zi. Am promis un audit extern, rezultatele le voi trimite la Ministerul Sănătății.
Ei spun că n-au știut despre țintele care trebuie atinse, dar eu le-am transmis permanent. De 3 ani le spun mereu să facă ceva, ca să rezolve problema. Dacă au un plan de eficientizare, să-l prezinte, îl voi asculta!
„Sunt crucificată pentru îndrăzneală”
Dr. Raluca Grigoriu (medic-șef al secției de Obstetrică Ginecologie II): Îngrijorările conducerii spitalului cu privire la nivelul cheltuielilor și presiunea de a creste veniturile secției au fost mereu discutate cu colegii mei din OG2. Toate lumea știa că Maternitatea e pe pierdere și că eram subventionați din bani publici. Este irelevant cât era pierderea: dacă un euro sau 1 milion.
Cât privește indicatorii “irelevanți” și care nu erau “știuți”, ce aș mai putea comenta în afara faptului că se știa de importanța lor. Avem chiar și un șef de internări de zi! Să-l luăm pe “nu am știut” în brațe nu mi se pare corect!
Colegii mei trebuie să înteleagă că sunt crucificată pentru îndrăzneala de la lua în calcul și capitolul cheltuieli, într-o soluție de redresare a Maternității. Într-adevăr, cineva care lucrează la stat să ia în calcul o reducere de cheltuială poate e ceva nou.
Se spune că “orice poate fi măsurat poate fi îmbunătățit”. Plecând deci de la indicatori trebuie să găsim soluții atât de creștere a veniturilor cât și scădere a cheltuielilor.
Repet, am prezentat un proiect. O idee. Bună sau rea, este irelevant. Importantă este esența: trebuie să căutăm soluții și nu doar în partea de venituri.
Proiectul NU era ceva ascuns, abia îl predasem. Urma înțelegerea acestuia de către conducere, eventualele discuții, explicații, modificări și schimburi de idei. Apoi acesta s-ar fi discutat cu colegii, cu sindicatul, ministerul etc.
Totul a explodat când colegii au văzut acest proiect, eu eram în concediu și a început toată nebunia. A fost panică și nimeni nu a mai avut răbdare câteva zile. Au început manipulările precum că asistentele vor fi date afară începând cu 5 februarie. Tot atunci au început și mizeriile la adresa mea!
Maternitatea Bacău are 145 de paturi cu un grad mediu de ocupare de 52% în perioada 2013-2018! Cred cu tărie că printr-o analiză corectă și pertinentă a fiecărui proces și activitate, am putea găsi soluții pentru relocarea unui număr de paturi. Că sunt 10, sau 30 este irelevant! Dar se poate, fără afectarea actului medical! Pentru colegii mei, câteva paturi relocate către alte secții înseamnă ca un medic din Maternitate să lucreze la Policlinică. Asta cred că e drama.
Nu exista «nu se poate», dacă se vrea!
Restul propunerilor sunt un fel de “brain-storming”. Le putem analiza. Repet. Sunt doar idei. Sper că am dreptul la idei fără a fi linșată. Nu am mai văzut ca niște idei să fie în așa hal distruse din fașă. Dacă eram și factor decizional înțelegeam, dar așa, fără nicio putere de decizie, ce a deranjat atât la o idee, o propunere?
Suntem toți maturi să înțelegem că astfel de decizii se iau cu multe aprobări, de la multe instituții abilitate, și procesul este unul de durată.
Concluzie
Următoarea rundă de discuții a conducerii SJU cu personalul de la Maternitatea Bacău este programată pentru miercuri, 13 februarie 2019.
Kross a zis
OK,pe langa bugetul alocat se mai cheltuie inca 1 million de euro.Nu trebuie rezolvata problema?Cred ca este decent sa analizati o propunere venita de oriunde,pentru ca este vorba de bani publici.Aia cu se nasc mai multi afara,nu se va repara .Nu vor reveni acasa pentru ca sant deja stability cu cal si pisica in vest.
STAN a zis
Spicuiri din declaratii:
” cu siguranță veniturile vor crește, vor crește spitalizările de o zi și cele continue.” DE CE DE ACUM INCOLO SI NU PANA ACUM? CUM VETI FACE SA CREASCA VENITURILE?
„Nu suntem de acord cu propunerea redistribuirii celor aflați aproape de pensionare. Poate ai nevoie de experiența lor în sala de operație! ” CATI TINERI SUNT IN ACESTE SECTII CARORA SA LI SE TRANSMITA DIN EXPERIENTA BOGATA?
„Acum, când am înțeles că salariile sunt o problemă, suntem dispuși să creștem activitatea. Potențial există, doar să se vrea!” DAR PANA ACUM DE CE NU S-A VRUT? DE CE ABIA ACUM SUNTETI DISPUSI SA CRESTETI ACTIVITATEA?? PUTETI DA UN EXEMPLU, CU CIFRE CONCRETE CONFORM ULTIMULUI FLUTURAS DE SALARIU, CARE SUNT SALARIILE CARE SUNT PROBLEMA?
Ion a zis
Când redistribuirea se face din maternitate in policlinica,”înțarca balaia” și șpagă dispare,asta da disperare,cunosc doua cazuri de asistente din maternitate care una economisea tot salariul deoarece trăia din șpagă iar una cu salariu+șpagă și-a cumpărat apartament in 3 ani . Pe cei revoltați as dori să-i întreb : cât la sută din șpagă au donat spitalului? SJU Bacău = rețea de crima organizată! Te preia medicul pentru internare,fara șpagă nici nu se uita la tine,treci prin mana infirmierei pentru cearșafuri și altele,șpagă,vine asistenta pentru medicație și injecții șpagă! O adunătură de hoți cu salarii nesimțite! Un medic cu vechime și gărzi ajunge până la 24000 Ron pe luna iar un asistent medical intre 4000 și 8500 Ron și fara șpagă nu îți servesc decât bătaie de joc !!! Rușine sistem medical românesc !
ciuma rosie a zis
Bravo Ioane. Ai pus punctul pe i.
Bravo. Comentariul tau face cat o mie de jurnale de stiri. Stiri adevarate, nu fake ca alea de pe Antena 3. Bravo!
GETA MIRON a zis
Dupa ce au niste salarii f. mari iau aceeasi spaga ! fara rusine ! si daca paturile sint goale si se urmareste redistribuirea, ce fac ei fara spaga in policlinica ? Nu trebuia sa se mareasca salariile in sistemul sanitar pt ca la noi spaga nu va disparea!
Rona a zis
Am urmarit si eu situatia pentru ca ma intereseaza, ca viitoare pacienta, soarta Maternitatii si as vrea sa spun ca am remarcat o anumita doza de viclenie in actiunea de asa-zisa ” restructurare a Maternitatii”…care are cica „un meleon” (sic!!) pierdere?!
Pai cum dna dr… ziceti ca ati prezentat conducerii ” doar un proiect, o idee”, asa mai nimic acolo, o usoara reducere de personal cu peste 50% !. De ce n-ati discutat inainte si cu colegii, eventual cu sindicatul, asa cum era normal, si apoi sa faceti propuneri catre conducere. Cum, asa deodata, Maternitatea trebuie redusa sau redistribuita cu peste 50 %? Nu vi se pare ceva „putred” aici? Dupa cum se vede deja in opinia publica, cred ca ati facut mult, mult rau Maternitatii si mai mult rau si nemultumire personalului, care una peste alta munceste si-si face treaba. Cred ca v-ati pozitionat in afara colectivului sectiei de acolo si sunteti paralela. Nu asa se rezolva problemele, dand lectii si prezentand situatii in care sa va aduceti laude…, lasati-l macar pe domnul de la sindicat sau resurse umane, ca nu stiu exact de unde e, s-o faca el in locul dvs…
Dupa parerea mea orice sef, nu spun lider, are ca prima obligatie sa lucreze bine cu angajatii, sa-i sustina, sa-i mobilizeze, iar nu sa propuna cu atata usurinta asa masuri drastice, fara o analiza corecta, reala ( apropo, spuneati undeva ca doar 14% din paturi sunt utilizate, acum spuneti ca 52%, unde este adevarul ?) Mi se pare foarte ciudata atitudinea dnei dr. si ma intreb ce autoritate mai are dansa in cadrul sectiei!…
Asadar, va sugerez sa nu va mai simtiti ” crucificata pentru indrazneala” si nici „linsata” , nu e cazul, nu aveti de ce, ca doar ati facut ” o propunere constructiva, laudabila!!” pentru Maternitatea Bacau „ca sa o faceti mai mare facand-o cat mai mica!” … (maternitate cu care sincer eu ma laudam, mai ales asa cum arata acum dupa renovare…)