Asocierea de firme Spedition UMB și Tehnostrade lucrează de o lună la proiectarea șoselei de centură a municipiului Bacău. Ordinul de începere a lucrărilor de proiectare a fost dat de CNAIR pe 23 ianuarie 2019, iar firmele lui Dorin Umbrărescu au la dispoziție 6 luni ca să o finalizeze.
Surse apropiate constructorului au precizat pentru Ziarul de Bacău faptul că lucrările la centura Bacăului au început, deocamdată pe planșeta proiectanților. Cele două bretele vor avea în total 30,8 km, din care 16,269 km trebuie reproiectați la profil de autostradă. Tronsonul va face parte din autostrada A7, Ploiești – Pașcani.
Proiectul ar putea fi terminat chiar mai repede decât termenul de 6 luni prevăzut în contract, după care trebuie aprobat de un organism al CNAIR. Se speră în emiterea ordinului de începere a lucrărilor de construire în timp util, pentru a se fructifica perioada de vară. Construirea șoselei de centură va începe cu podurile și podețele.
Momentan, pe lângă proiectare, constructorul face organizarea de șantier pentru centura Bacăului pe un teren din zona Izvoare.
Centura Bacăului va avea trei sectoare:
– Sectorul 1: legătura rutieră DN 2 (sudul Bacăului) cu DN 2 (nordul Bacăului), în lungime de 20,180 km, sector ce se suprapune cu viitoarea Autostradă A7 Moldova, între km 2 + 413 și km 18 + 682;
– Sectorul 2: legătura rutieră de la nord de Bacău, între DN 15 și DN 2, în lungime de 3,160 km;
– Sectorul 3: legătura rutieră de la sud de Bacău, între DN 2 și DN 11, în lungime de 7,360 km.
Șoseaua de centură a municipiului Bacău are termen de construire de 24 de luni, după finalizarea proiectării.
Kross a zis
Este momentul zero al acestui oras.Este semnul ca aceasta este caderea maxima la care sa putut ajunge.Incepem sa ne ridicam .Avem norocul ca avem ca si castigator o firma din zona.In cinci ani vor incepe sa vina acasa o parte din cei plecati.Vom creste si in 20 de ani com fi din nou 150-160.000 de locuitori.
david a zis
Dar optimist mai esti :)) Nu se poate pica mai jos?! Wait for it!
Optimistul de serviciu a zis
Debordezi de optimism! Asa ziceam si eu ca mai jos nu se poate dupa Ordonanta 13. Dar ce s-a intamplat zilele astea m-a trezit brusc la realitate. Intotdeauna e loc de mai rau. Nu se mai intoarce nici dracu’ in targul asta prafuit. Dar tu spera in continuare si fa planuri pe 10-15 ani. Cand astia au distrus tara in doar 2 ani.
gaspar a zis
tu ai vezi doar de 2 ani , dar noi restul care vedem mai bine, de la revolutie incoace ca niciunul nu a facut nimic, trebuie sa fim corecti si sa spunem ca la putere au fost permutari de partide intre ele,toate sau caciulit ba la unguri ba la partidul lui Diaconescu sau Oprea,nu trebuie sa avem ochelari de cai.
Gicu Cokostark a zis
Bade, zi de unde luasi botanicele, ca produc efecte halucinogene evidente…
ion a zis
poate in zece ani sa inceapa sa vina…
Tabarcea a zis
Mai jos nu se poate. O să vedeți că se poate si la noi!
Adi a zis
Kross, ce fumezi , ca vreau si eu!!! Oau…cred ca ai marfa super tare!!! De fapt te-am mirosit eu de pe la comentariile in care ridicai in slavi chinezariile vandute la fraieri de Dedeman…Hai zi-ne furnizoru’…
Kross a zis
In afara ca respir aer curat de pe Ceahlau,nu fumez nimic.In rest vad ca iti sta in gat firma Dedeman.Curios.
Popa Mircea a zis
Extraordinar….Minunat…suntem la stadiul de proiect ceea ce inseamna ca nu peste mult timp vom avea si noi o centura al Bacaului moderna, care va ajuta la o imensa crestere economica in orasul nostru drag. Mortii se vor intoarce si ei din morminte pentru a retraii si ei cresterea preconizata al nivelului de trai dupa ce se vor redeschide industria, agricultura, vor veni investitori straini si vor asigura un salariu minim de 2800 Euro net, acelor care intorsi din indepartari adica din mormeinte pentru a se bucura si ei de viitorul nivel de trai preconizat. Bucurati-va dragi bacauani bucurati-va si luati-va daca este cazul pastilele pentru cap la timp, deoarece uite ce patititi. O sa patiti ca mine. Ce vrei nu am mai avut bani pentru ele, dar pana atunci ma duc in piata sa compat de un ban gem.
miron vasile a zis
Succes ! avem incredere in d-l Umbrarescu. Ar fi bine sa se construiasca mai intai sectorul care sa ocoleasca orasul din zona blocurilor de pe str. Marasesti si de pe strada Chimiei. Parca e cutremur cand trec tirurile unul dupa altul ca la razboi.