Remember de august

Recurs la istorie: unde sint defilarile si marile demonstratii, de altadata, ale oamenilor muncii? Intrebarea pe care mi-o pun este una pur retorica, nu are nimic comun cu nostalgia, nu urmareste decit sa scoata din anonimat, pur si simplu, si nimic mai mult, unul din evenimentele istorice care ne-au marcat pentru o lunga perioada de timp, aproape o jumatate de secol, destinul ca natiune, popor si fiecare individ in parte: 23 august 1944. Asadar, miine se implinesc sasezecisicinci de ani de la izbucnirea si victoria insurectiei nationale armate, antifasciste si antiimperialiste si trecerea armelor de partea Uniunii Sovietioce si a aliatilor sai anglo- americani. Ziua Marii Cotituri, dupa cum a fost numita in documentele si constiinta vremii. Timp de patru decenii si jumatate, evenimentul a fost marcat prin ample manifestari populare cadentate de politrucii rosii. Ultima dintre acestea a avut loc si la Bacau, in urma cu exact douazeci de ani, si nimeni nu se gindea atunci ca participa la finis coronat opus. Comunismul era sortit sa fie vesnic, imuabil, atotbiruitor.
Cine isi mai aminteste, astazi, de evenimentul epocal asumat si confiscat de comunistii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej & Co? Doar cei de virsta a treia, dintre care multi l-au trait in direct si i-au suportat cu stoicism „binefacerile”. Pentru generatiile tinere el este trecut deja in uitare, practic nici nu a existat, ziua in sine si-a pierdut conotatiile si importanta, nu inseamna nimic, desi ca exponent istoric poate fi si trebuie receptat ca unic si irepetabil. Din vasta literatura ce i-a fost consacrata, fac trimitere la volumul „Romanul unei zile mari”, pe al carui coperta este redata in facsimil pagina de garda a ziarului „Romania Libera”, editia din 24 august 1944, cu titlul pe toata latimea: „Rasturnarea regimului hitlerist din Romania” si cele doua declaratii – a CC al PCR si a Guvernului. Roata istoriei nationale se oprise pentru o clipa din mers pentru a-si schimba directia de rotire. O directie conturata cu claritate in Proclamatia Regala difuzata in seara aceleeasi zile pe toate posturile de radio romanesti, la orele 22 si 12 minute, si din care citez: „Romani, in ceasul cel mai greu al datoriei noastre, am socotit, in deplina intelegere cu poporul meu, ca nu exista decit o singura cale pentru salvarea tarii de la o catastrofa totala: iesirea noastra din alianta cu puterile Axei, si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite (…) Romani, Poporul nostru intelege sa fie singur stapin pe soarta sa (…) Romani, Dictatura a luat sfirsit (…) Cu deplina incredere in viitorul Neamului romanesc, sa pasim hotariti pe drumul infaptuirii Romaniei de miine, a unei Romanii libere, puternice si fericite”. Proclamatie semnata si rostita de regele Mihai I.
Evolutiile ulterioare ale acelui destin configurat in plina conflagratie mondiala ce a recroit harta politica a lumii in dispretul realitatilor si legitimitatilor istorice, al nazuintelor si asteptarilor populare, ne sint inca vii in memorie. Comunismul victorios de tipul „Stalin si poporul rus/ Libertate ne-au adus”, sau „Cu partidul nostru-n frunte/ Vom avea victorii multe” a cedat pina la urma sub vointa acelorasi mase. Dar schimbarea din decembrie ’89 este faptuita deocamdata in forma, mai putin si in continut. Pentru asta mai trebuie sa dam dovada de rabdare, dar si de implicare.
Si totusi: miine este 23 august, ziua marilor prefaceri ce ne-au marcat puternic existenta ca stat, ca natiune, ca popor. O zi ce si-a dobindit, fara orice tagada, dreptul de a ramine in istoria neamului.