Un băcăuan este acuzat că a comis trei infracţiuni de viol, în formă agravată şi continuată. Victimele sunt fiicele bărbatului, aflate la momentul faptei în îngrijirea inculpatului. Judecătoria Bacău a dispus menţinerea controlului judiciar, iar instanţa de apel a respins contestaţia inculpatului, care solicita ridicarea măsurii.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, T.L.R. a fost trimis în judecată, anul trecut, sub control judiciar. „În perioada septembrie – decembrie 2016, profitând de influenţa pe care o avea asupra victimei şi de vârsta fragedă a acesteia, aflându-se la locuinţa lui de la acea dată situată în Cartierul Gherăeşti, din mun. Bacău, a determinat-o pe fiica sa, T.A.Ş, în vârstă de 12 ani la acea dată, să întreţină cu el zece acte sexuale orale, sub promisiunea anulării unei pedepse şi a cumpărării unui telefon mobil nou. În vara anului 2014, în timp ce se afla într-o cameră a Hotelului Rapsodia, împreună cu persoana vătămată J.A.G, în vârstă de 12 ani la acea dată, fiica concubinei sale J.M., a determinat-o să întreţină cu el un act sexual oral. În cursul anului 2014, aflându-se la locuinţa lui de la acea dată situată în Cartierul Gherăești, a determinat-o pe persoana vătămată T.M.M., fiica sa în vârstă de 4 ani la acea dată, să întreţină cu el un act sexual oral”, sunt acuzaţiile procurorilor.
Audiat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi şi de către instanţa de judecată, inculpatul nu a recunoscut faptele, susţinând că este victima unui complot. Instanţa a apreciat, însă, că din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile persoanelor vătămate minore şi martorelor, expertizele medico-legale psihiatrice, rezultă bănuiala că inculpatul este autorul faptelor.
Mihai a zis
Pacat ca s-a scos pedeapsa cu moartea prin spanzurare, asta nu ar merita altceva.
Ion a zis
Copiii trebuie educați si in scoli, nu numai de către mame, sa nu permita niciun abuz, nicio atingere dubioasă din partea vreunui adult, iar daca se intampla ceva ciudat, orice, sa spuna imediat! Prea multi mizerabili isi fac de cap si distrug suflete inocente.