Cătălin Mardare, prefectul județului Bacău, nu a ratat ieri ocazia de a veni la terenurile de tenis de la SCM Bacău, acolo unde se desfășoară turneul al doilea din cadrul circuitului „Țiriac Trophy”. Domnia sa a ajuns la țanc la teren, în timpul setului al doilea al meciului dintre Victor Ioniță și Lefterios Alexiou (Grecia), și a purtat noroc jucătorului român care juca atunci tie-break-ul, pe care l-a și cîștigat cu 7-5. Ulterior, Ioniță, care fusese condus cu 1-0 la seturi, și-a adjudecat și meciul, obținînd astfel calificarea în semifinalele turneului. (Marius AMBROZIE)
Prefectul i-a purtat noroc lui Ioniță
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.