„Estul mănâncă restul”. De la această realitate a pornit europarlamentarul PNL Mihai Țurcanu, „moldovean de-al nostru”, potrivit unui comunicat de presă al PNL, după ce a constatat că firmele de produse alimentare și de larg consum folosesc rețete diferite pentru bunurile comercializate în Estul Europei și cele care se vând în țările din Vest.
Orice produs care are un înlocuitor față de rețet inițială înseamnă aplicarea unui dublu standard. De la ciocolată la detergent, de la deodorant și săpun, până la autoturisme, producătorii obișnuiau să aplice dublul standard, pentru ca produsele destinate Estului să iasă la prețuri mai mici, dar și la o calitate mai scăzută.
Europarlamentarul PNL și-a convins colegii din Partidul Popular European, partidul care conduce, de fapt, UE, că această situație nu mai poate continua și că cetățenii din fostele țări comuniste trebuie tratați cu același respect ca toți ceilalți europeni. În ciuda lobby-ului făcut de marile companii, care nu și-ar fi dorit asta, Mihai Țurcanu, raportor pentru acest proiect, a reușit eliminarea dublului standard la nivelul UE.
„Colegii mei liberali din Parlamentul European s-au luptat să impună ca toate bunurile alimentare și de larg consum comercializate în țările UE să fie produse după aceeași rețetă, nu cu înlocuitori, așa cum se întâmpla până acum pentru țările din Estul Europei. Românii, polonezii, cehii vor consuma produse de aceeași calitate cu cele din Franța sau Germania, prin eliminarea dublului standard, ceea ce este, să recunoaștem, un succes”, spune Ionel Palăr, președintele PNL Bacău. El ține să amintească și un alt rezultat notabil ale eurodeputaților liberali, cel al lui Siegfried Mureșan, care a obținut 28 de milioane de euro de la UE, pentru firmele și gospodăriile românești afectate de pesta porcină africană. (sursa: comunicat PNL)
Lasă un răspuns