Pe 26 mai, românii sunt chemați să voteze pentru viitorii europarlamentari, dar și să răspundă la referendumul inițiat de președintele României.
Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European și Referendumul naţional au loc simultan, în data de 26 mai 2019, între orele 7:00 – 21:00. Acestea se vor desfășura în 635 de secții de votare din tot județul Bacău.
Atât pentru alegerilor europarlamentare, cât și pentru referendum, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare și în același interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», dar pe buletine de vot separate. Prezenţa la vot este consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.
Alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutine.
Dreptul de vot se exercită în baza unui act de identitate valabil. Alegătorii votează la secțiile de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința, conform listelor electorale permanente. Cetățeanul care, în ziua alegerilor, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală poate să își exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secție de votare, urmând a fi înscris într-o listă suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare, pe baza actului de identitate.
La intrarea în secția de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator al secției de votare actul de identitate și, după caz, documentul care dovedește reședința. Acesta va înscrie codul numeric personal ale alegătorului în sistem, urmând a fi evitate astfel cazurile de vot dublu.
Pentru ce votăm?
În cazul referendumului pentru justiție, cetățenii vor putea vota cu DA sau NU pentru următoarele întrebări
„1 – Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?
2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”
În cazul alegerilor europarlamentare, cetățenii își vor putea exprima intenția de vot pentru unul dintre cei șapte candidaţi independenţi şi 23 de formațiuni politice înregistrate la Biroul Electoral Central.
România va trimite 33 de deputați în Parlamentul European, cu unul mai mult decât în legislatura anterioară. Componența Parlamentului este schimbată de Brexit, dat fiind că Marea Britanie nu va mai avea reprezentanți în legislativul de la Strasbourg după ieșirea din Uniunea Europeană, iar numărul total al eurodeputaților scade la 705. Pentru cele 33 de mandate candidează, conform listelor depuse la BEC, aproape 700 de persoane.
Program prelungit la „Buletine”
Pentru ca procesul electoral să se desfășoare cât mai bine iar oamenii să poată vota, Direcția de Evidență a Persoanelor va funcționa tot weekendul, dar programul din timpul săptămânii a fost oricum prelungit până la ora 18.30.
„Sâmbătă vom avea program 8-16 și dumincă 7-21. Vom elibera documente și vom primi cereri, urmând, în limita posibilităților să și eliberăm în câteva ore noile cărți de identitate, pentru a da posibilitatea celor care doresc să voteze să aibă această șansă”, a declarat cms.șef Ion Prisecaru, șeful serviciului.
Și pentru cei care se prezintă cu puțin timp înainte de închiderea urnelor, adică ora 21, există posibilitatea eliberării unei cărți provizorii de identitate, dacă persoana în cauză are o fotografie asupra sa.
Lasă un răspuns