• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Ministrul Sănătății a trimis control la Ambulanța Bacău, în cazul profesoarei de la Alecsandri. „Nu s-au respectat regulamentele!”

Ministrul Sănătății a trimis control la Ambulanța Bacău, în cazul profesoarei de la Alecsandri. „Nu s-au respectat regulamentele!”

Ziarul de Bacau 22 mai 2019 6 comentarii

LikeShare

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a reacționat dur față de incidentul tragic petrecut în Bacău, unde o profesoară de religie de la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău a murit după ce a căzut din ambulanță. „Regulamentul spune foarte clar că pacientul nu trebuie să fie lăsat singur în spatele ambulanței”, a declarat Pintea, la postul B1 TV.

„Este o încălcare flagrantă a regulilor. Acum doi ani s-a întâmplat un caz similar în Caraș-Severin, deci și asta ar fi trebuit să fie o învățătură de minte. Dar, trecând peste orice, este foarte clar că regulile nu s-au respectat. Din păcate, o persoană a decedat, pedeapsa trebuie să fie pe măsură. De altfel, există o echipă a Departamentului pentru Situații de Urgență care coordonează operațional serviciile de ambulanță la Ambulanța Bacău pentru a face o anchetă. Cu siguranță, am vorbit și cu domnul Raed Arafat, se va face o plângere penală”, a spus Pintea.

Întrebată ce riscă membrii echipajului de pe ambulanță, ministrul a răspuns: ”În primul rând, este vorba despre răspundere penală, iar în al doilea rând de răspunderea administrativă, sancționarea disciplinară care poate să meargă și, cu siguranță, va merge până la desfacerea contractului de muncă”.

De asemenea, întrebată dacă există vreo situație care să justifice lăsarea pacientului singur în spatele ambulanței, Sorina Pintea a explicat: ”Nu există nicio situație. Protocolul este foarte clar: asistenta trebuie să stea lângă pacient. (…) Nu s-au respectat regulile, trebuie să aplicăm pedeapsa cea mai drastică, mai ales în acest caz, când vorbim despre decesul unei persoane”.

Cei de la SJA Bacău susțin că femeia s-a aruncat din mașină

Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Bacău a declanșat o anchetă internă privind moartea Loredanei Olteanu, profesoara de 41 de ani de la Colegiul Alecsandri. Cei de la SJA susțin că profesoara s-ar fi izbit cu mașina într-un gard, în zona Podul cu lanțuri, pe Calea Moldovei. Apelul prin 112 a venit de la polițiștii care efectuau cercetările privind accidentul, deoarece femeia era agitată, deși era pe picioarele ei.

„A fost trimisă o ambulanță cu asistent și ambulanțier care au preluat pacienta. Pe drum, în timp ce asistenta completa documentele privind datele de identificare, pacienta care prezenta semne de agitație, s-a aruncat din ambulanță. În urma impactului aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral. După stabilizare, aceasta a ajuns la Unitatea Primiri Urgențe”, a declarat medicul primar Georgiana Andronic, de la SAJ Bacău. Femeia ar fi intrat ulterior în operație, însă medicii nu au mai putut să facă nimic. Reprezentanții SJA Bacău nu au vorbit despre faptul că pacienta a rămas nesupravegheată.

Și polițiștii au intrat pe fir și fac verificări. „Este o anchetă în desfășurare și se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului”, a confirmat Cătălina Crețu, agent șef adjunct de poliție, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

LikeShare

Din categoria: Dosar, Top Story Etichete: accident, loredana olteanu, profesoara de religie, Serviciul de Ambulanta Judetean Bacau, Sorina Pintea

Reader Interactions

Comentarii

  1. Dragos a zis

    22 mai 2019 la ora 8:35 pm

    Treburile is cusute cu ata alba. Cei de la SJU au intrat in cacat pana in gat! Dar tot mortul va fi scos vinovat.

    Răspunde
  2. Mirela a zis

    22 mai 2019 la ora 9:37 pm

    Vinovata, nevinovata, doamna era profesoara de religie, iar soțul un cunoscut preot, cu o viață de familie armonioasa. Va dati seama cata revolta, nebunie și dezinteres față de tot ce avea ar fi trebuit să existe în mintea ei ca sa facă un asemenea gest? Și de ce ai face așa ceva când urmau atâtea motive de sărbătoare în viața ta, de ce să aștepți ambulanta ca să îti îndeplinești nebunia??? Chiar nu se găsea alta metoda sa termini cu tot? ….și totuși, daca se va face în așa fel încât cu aceasta teorie sa se finalizeze ancheta (pentru că femeia clar nu ar fi făcut așa ceva, era cerebrală și echilibrată la modul general, o prezenta plăcută și iubita de elevi), atunci ea nu ar putea beneficia de înmormântare creștinească… Ironic, nu? Doamna profesoară de religie, doamna preoteasa, ne veți lipsi și ne rugăm sa vi se facă dreptate! Dumnezeu sa va ierte, iar celor pe care i-ați lăsat în urmă (fara voia dvs.), sa le de-a putere să reziste la tot ce va urma!

    Răspunde
  3. Vecina a zis

    22 mai 2019 la ora 10:20 pm

    Nu prea se stie adevarul , in ultimii ani Doamna profesoara se plangea des ca are probleme cu soțul! Era ușor deprimata! Oricum mare pacat de ce s-a întâmplat, adevarul doar ea il stie, este incredibil ce s-a întâmplat! Trist!

    Răspunde
    • Rusine! a zis

      24 mai 2019 la ora 3:03 pm

      Doamna,de ce nu s-a aruncat de la balcon daca tot ii ardea de sinucidere?Cu atat mai mult cu cat sustineti ca avea nu stiu ce stare de agitatie,ce cauta asistenta in fata,langa sofer cu o bolnava care putea face un gest necugetat in agitatia aceea a ei?
      Nu exista scuze,lasati-o ca macane!

      Răspunde
  4. Ion a zis

    25 mai 2019 la ora 12:02 pm

    Dumnezeu sa o odihnească în pace și să o așeze în rândul celor drepți ! Despre morți numai de bine ! Pentru a acoperi haosul de la SJA Bacău ,aruncam cu noroi în stânga și-n dreapta ! O anchetă corectă și pertinenta ar trebui sa descopere incompetenta și haosul care domnesc la SJA Bacău,unde lipsa de profesionalism in tratarea pacienților,întârzierile repetate sunt criterii de performanță ! Sistemul medical trebuie reformat din rădăcini iar pentru a reuși este imperios necesar eliminarea factorului politic !

    Răspunde
  5. Eva a zis

    25 mai 2019 la ora 9:08 pm

    Oricine a cunoscut-o stia cata blandete si bunatate putea incape in acest suflet. Optimista, iubitoare de viata si adorandu-si copiii si sotul, nu ar fi putut face in mod constient un gest necugetat. Era sub influenta socului si a fost sedata. Nu ar fi trebuit lasata singura.
    Asa a fost sa fie. Pacat. Un om minunat. Dumnezeu sa o primeasca in imparatia Sa, caci l-a iubit mult si de acolo sa le fie inger pazitor copiilor.
    Vei ramane in inimile noastre!

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai

Războiul de 200 milioane lei ajunge la tribunal! Evergent Investments dă în judecată Aerostar SA Bacău

Breahnă-Pravăț, vizită pe șantierul DJ 252B, Gioseni – Pâncești. Proiectul de 53,5 milioane lei este finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”

Shopping în Turcia: ce merită să cumperi și unde găsești cele mai bune prețuri 

Anunț public

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Dinu la Războiul de 200 milioane lei ajunge la tribunal! Evergent Investments dă în judecată Aerostar SA Bacău
  • Celentano la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • lukas la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • SEPTEP la UPDATE: Primăria Bacău cumpără servicii juridice de 100.000 de lei. O parte din bani merg către fosta firmă a viceprimarului Bulai
  • Andrei la Primăria a reparat pasajul Letea, după ce apa se infiltrase în pereții lucrării proaspăt inaugurate

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău