Liderii PNL Bacău le-au mulțumit băcăuanilor pentru votul la alegerile la europarlamentare și pentru participarea la referendum. „A fost una dintre cele mai grele campanii”, a declarat deputatul Ionel Palăr, care a ținut să le mulțumească și aleșilor locali liberali pentru că „nu au cedat presiunilor”.
Potrivit numărătorii oficiale, PSD a câștigat alegerile în județul Bacău, cu 27,8%, iar PNL a obținut 27,3%, față de 17,46%, cât a obținut în urmă cu 5 ani, la precedentele alegeri europarlamentare, din 2014.
Potrivit deputatului Ionel Palăr, „surpriza plăcută” a fost victoria obținută de liberali în fiefuri tradiționale PSD: Balcani, Oituz, Mărgineni, Nicolae Bălcescu, Luizi Călugăra, Gârleni, Racova, Faraoani, Răcăciuni, Livezi, Brusturoasa. De asemenea, PNL a luat cele mai multe voturi în orașe importante, ca Moinești, Dărmănești, Comănești, Târgu Ocna și Slănic Moldova.
Deputatul Tudorița Lungu le-a mulțumit la rândul său celor care au votat PNL și la referendum, iar „băcăuanii s-au comportat ca europeni veritabili”.
„Este adevărat că a fost un trend național, dar în județul Bacău PSD a făcut presiuni enorme. Cu excepția comunei Orbeni, PNL a câștigat în toate localitățile cu primari liberali. Le mulțumesc primarilor că au dat dovadă de bărbăție”, a spus deputatul Palăr.
Rezultate slabe în Bacău și Onești
Liderul liberal a mai constatat că PNL a obținut rezultate mai slabe în municipiile Onești (18,69%, locul al treilea, după PSD și USR PLUS) și Bacău (27,21%, locul al doilea, după USR PLUS).
„Acest vot este o sancțiune și trebuie să reacționăm, va trebui să avem comportamentul pe care și-l doresc alegătorii. Îi rog pe colegii de la municipalele Bacău și Onești să înțeleagă ceva din aceste alegeri”, a avertizat Ionel Palăr.
Claudiu Năstasă, șeful de campanie al PNL, a precizat că electoratul a sancționat PNL în Bacău și Onești, unde PNL a obținut aceleași voturi ca la localele trecute, fără să crească. „Fără cele două municipiii, PNL nu are șanse să câștige președinția Consiliului Județean Bacău”, a apreciat Năstasă.
PNL a câștigat în toate localitățile cu primari ALDE
PNL a câștigat alegerile în toate localitățile cu primari ALDE, inclusiv în orașele Dărmănești și Moinești. „Alegătorii s-au convins că ALDE nu înseamnă liberalism, aceste alegeri au arătat cine sunt liberalii autentici”, a declarat deputatul Ionel Palăr.
Deputatul Tudorița Lungu a comentat faptul că ALDE nu a trecut pragul electoral. „Încerc un sentiment foarte plăcut că ALDE n-a intrat în Parlamentul European. Să stai lângă PSD, dar să te declari liberal, asta se lasă cu sancțiuni, iar românii au sancționat aroganța”, a spus Lungu.
Deputatul Tudorița Lungu le-a mulțumit primarilor PNL „pentru că ne-au spus mereu că vor rămâne liberali, în ciuda încercărilor de intoxicare”. Lungu a subliniat că liberalilor le-au lipsit puțin peste 1.000 de voturi ca să învingă PSD la nivelul județului Bacău.
Cătălin Crețu, consilier local și lider al Tineretului Liberal, a tras și propria concluzie a alegerilor europarlamentare: „PNL este singurul partid care poate bate PSD!”.
Viorel a zis
Apare un neadevar, sa nu spun o minciuna: la Berzunti, cu primar ALDE, nu a castigat PNL, ci ALDE, primarul urmand sa treaca cu arme si bagaje, la PSD, dupa promisiuni ca va primi bani grei la bugetul comunei.
ION a zis
La Filipesti ,primar ALDE castiga de regula PSD, iar acum a castigat PNL
Florin a zis
Sa nu uitam ca liberării au mai fost și la fel ca PSD nu au făcut nimic, ce motiv ar avea sa facă acum. Avem nevoie de o mișcare noua cu nume noi, nu de aceiași pe care i-am izgonit cu citiva ani în urma. Romani nu va faceți mari iluzii, ei vor postul pentru salarii atrăgătoare la Bruxelles, nu sa facă ceva pentru noi
ION a zis
La FILIPESTI A CASTIGAT PNL