Caz penal la Dărmănești. O filmare realizată recent cu o dronă arată cât de atente sunt unele autorități locale cu protejarea mediului. Au fost surprinse imagini cu mai multe utilaje ale primăriei care descarcă deșeuri în albia râului Uz.
Un buldoexcavator își „face” apoi treaba și împinge toate resturile în albia râului. Utilajul este urmărit ulterior cu drona până ajunge în curtea unde sunt parcate autovehicule aparținând Primăriei Dărmănești.
Contactați telefonic, reprezentații Gărzii de Mediu au aflat prin intermediul nostru, cu filmarea pusă la dispoziție, informația. „Nu am știut despre un astfel de fapt. Am luat la cunoștință de sesizarea dumneavoastră și vom demara un control pentru a verifica aspectele semnalate”, a declarat Ionuț Diaconu, comisar șef al Gărzii de Mediu Bacău.
Constantin Toma, primarul Dărmăneștiului, a evitat să stea de vorbă cu reporterii Ziarului de Bacău. Edilul a respins toate apelurile telefonice și nu a răspuns la mesaje.
Depozitarea de deșeuri pe albia unui râu constituie infracțiune și se pedepsește cu amenzi, dar și închisoare până la 3 ani. În urmă cu doi ani, aceleași mașini ale Primăriei Dărmănești au fost surprinse aruncând deșeurile în lunca Uzului.
Primăria Dărmănești, alături de cea din Moinești, sunt în topul datornicilor care au declanșat mai multe crize ale deșeurilor, în județul Bacău. Ambele au pierdut procesele pe care le-au intentat firmelor și asociației de salubrizare a județului Bacău (ADIS).
Edilii localităților datornice au insistat în ultimii ani să se schimbe modul de plată al serviciului de salubrizare, în sensul că nu ADIS, ci primăriile să achite la cantitate. „Economia la buget” ar putea fi una dintre explicațiile pentru care Primăria Dărmănești preferă să îngroape deșeurile în albia Uzului.
Iată filmarea:
Vom reveni cu rezultatele anchetei demarate de autorități.
Mircea a zis
Au ramas fara bani la primarie, ca orice primar iresponsabil, a marit salariile trantorilor din primarie pana a bagat-o in faliment, asa e acum in orice primarie, dezmat si nesimitire din buzunarul cetatenilor. Eu daca as fi prim ministru as lasa toate primariile iresponsabile in faliment si le-as inchide, si asa sunt prea multe si prea populate cu putorile de partid si tot felul de neamuri, unul mai incompetent ca altul. Cand te uiti pe o organigrama cu salariile de baza dintr-o primarie de comuna zici ca te uiti pe organigrama de la nu stiu ce firma de succes, cu oameni bine pregatiti, performanti. In schim cand te uiti vezi doar studii medii si generale, analfabeti cu 8 clase, functionari la primarie platiti cu 3000 lei lunar.
Alegator a zis
Si Diaconu nu va misca un pai desi ar trebui ca Garda de Mediu sa dea amenzi primariei sa-i usture pentru tot neamul!!! Toate scursurile s-au adunat la ALDE…..si mai vroiau in Parlamentul European!! Sa faca ce?! Sa ingroape Romania si Europa in gunoaie!
Cristi a zis
Felicitari Zdbc pt aspectele sesizate, celălalt „cotidian” bineînțeles că nu au scris nimic.
Trebuie urmărită reacția celor de la Mediu, va rog să solicitați peste câteva zile ce măsuri au luat….
Așa ceva e de neconceput în zilele noastre!!!
Cetatean a zis
Care Mediu frate?! Ca Diaconu de la Garda de mediu nu iese din cuvântul subprefectului! Ai uitat ca judetul e condus de fratia de hoti PSD-ALDE?