Cu o experienţă de 58 de ani în învăţământul superior, Universitatea de stat „Vasile Alecsandri” din Bacău oferă la admitere 1.042 de locuri finanţate de la buget pentru licenţă, master şi doctorat.
Oferta educaţională a celor 5 facultăţi – Inginerie, Litere, Ştiinţe, Ştiinţe Economice, Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii – cumulează 4205 locuri, reprezentând capacitatea totală de şcolarizare, incluzând locuri pentru tinerii de etnie romă, absolvenţii de licee din mediul rural, domenii prioritare şi românii de pretutindeni.
Prin cele 36 de programe de studii universitare de licenţă, 27 de master şi 2 de doctorat Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău acoperă aria domeniilor şi specializărilor cerute de piaţa forţei de muncă din zona centrală a Moldovei. Toate programele universitare de licenţă pot fi continuate prin programe universitare de master în acelaşi domeniu sau în domenii conexe acreditate.
Perioadele de înscriere pentru admiterea la studii universitare de licenţă la cele cinci facultăţi sunt: Facultatea de Inginerie 10-26 iulie; Facultatea de Litere 15-27 iulie; 15-24 iulie (PIPP); Facultatea de Ştiinţe 15-29 iulie; Facultatea de Ştiinţe Economice 10-31 iulie; Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii 8-19 iulie.
Master la Universitatea Bacău
Absolvenţii de licenţă care vor să urmeze studiile de master se pot înscrie după cum urmează: Facultatea de Inginerie 10-26 iulie; Facultatea de Litere 15-26 iulie; Facultatea de Ştiinţe 15-25 iulie; Facultatea de Ştiinţe Economice 10-30 iulie; Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii 15-23 iulie.
Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău poate asigura, pe o durată, de cel puțin un semestru, peste 150 de mobilități ERASMUS+ pentru studenți, plătite din fonduri europene, peste 1..600 burse de studii, stagii de practică şi internship, cazare în căminele universităţii, servirea mesei la Restaurantul Universităţii, posibilitatea de documentare şi studiu la Bibliotecă, tabere studenţeşti gratuite la mare şi la munte.
De asemenea, studenţii pot acumula experienţă prin practică la postul de radio studenţesc UNSR Bacău şi postul Academic TV şi pot efectua activităţi extra-curriculare (înscrierea în Formaţia de dansuri populare „Pasteluri băcăuane” şi echipa de majorete „Cheia succesului”, proiecte iniţiate de Liga Studenţească etc.).
Universitatea a pus dispoziţia candidaţilor două linii telefonice deschise: 0787 539 061; 0234 542 411 şi două platforme: admitere.ub.ro şi arp.ub.ro, care oferă informaţii complete despre admitere.
Lasă un răspuns