„Politica” reperelor morale

Intr-o stare de totala saturatie si intoxicare politica la care au fost supuse constiintele noastre, cu prilejul acestei noi campanii electorale, parca ne vine sa lasam totul deoparte si sa fugim cit mai departe de poluarea si mizeria politica la care sintem supusi aproape zilnic.

Oameni politici gata sa stringa si miinile boschetarilor, candidati la functia de primar care-ti bat la usa sa te roage sa-i votezi promitindu-ti marea cu sarea, magaoaie montate pe masini care urla reclame politice si te indeamna sa-l votezi pe unul sau pe altul, interminabilele discursuri politice de pe posturile de televiziune, cam astea sint componentele unui cockteil politic care lasa un gust amar, chiar gretos. Poate ca primul lucru la care ar trebui sa se gindeasca cei care se vor a fi in fruntea noastra ar fi moralitatea, reperele morale si valorile traditionale pe care ar trebui sa se bazeze in actiunile lor politice.

Din pacate, insa, acest aspect nu reiese nici pe departe din atitudinea politicienilor nostri, care, cu doar citeva exceptii, sint aserviti banului si intereselor personale, constituind, de altfel, cel mai bun exemplu de degradare morala la care s-a ajuns in scumpa noastra Romanie. Astazi, traversam mai mult ca oricind o perioada critica. Daca lucrurile ar merge pe un fagas istoric normal – asa cum ar fi trebuit sa se intimple dupa aproape 18 ani de democratie – situatia s-ar normaliza si s-ar aseza.

Dar ascunderea adevarului in multe dintre cazurile istorice si politice de dupa revolutie, compromisurile si jocurile de culise tot mai murdare, ofera, in lipsa reperelor morale, sanse certe de degradare pentru o societate tot mai indepartata de valorile sale. Nu numai politicienii, dar chiar si multi dintre noi, oamenii obisnuiti, uitam verticalitatea pe care o poate da moralitatea, ne-am intins pe orizontala profitului, ne balacarim in mlastina materiei, de parca spiritul nu mai este in noi, ci doar pofta trupului sau cea a banului. Nu degeaba exista zicala romanului: „banul este ochiul dracului”. Banul are asupra omului un efect dezumanizator, de robotizare, de pierdere a sentimentelor umane esentiale. Ne mai miram ca multi dintre cei avuti, care au masini de miliarde si pe care le schimba frecvent, n-ar da un leu celor napastuiti de soarta sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici sau a unui monument istoric, cu exceptia momentelor cind imaginea lor trebuie sa dea bine pentru opinia publica ametita de prea multa minciuna si manipulare. Iar asta inseamna sa-ti pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tau, pentru tot ceea ce este creatie, spirit, adevarata valoare.

Exista in noi acest impuls de vulgarizare, de permanenta injosire, de denigrare a tot ceea ce inseamna valoare autentica si autohtona, dar in schimb, urmarim cu pasiune modelele straine si adoptam fara nici un fel de rigoare critica institutii, carti, atitudini si moduri de viata dintre cele mai nefaste, ceea ce, pe buna dreptate, numea Titu Maiorescu, „forme fara fond”. In lipsa unei societati civile real constituite, avem nevoie de un spirit si o voce care sa ne indrepte pasii rataciti. Acaparati insa de goana zilnica pentru supravetuire, ignoram sau nu dam atentia cuvenita atunci cind apare ca prin minune o voce credibila, care are ceva de spus, care poate da un sens vietii noastre. Una dintre aceste minunate voci, de la a carui moarte a trecut deja un an, a fost si Octavian Paler, o mare personalitate morala si culturala, care a dominat in ultimii ani nu numai literatura, dar si societatea civila din Romania.

Interesant este in cazul domniei sale ca, de-a lungul anilor, functiile detinute nu i-au alterat nici moralitatea, nici prestigiul, iar dupa revolutie a ramas un jurnalist si un comentator apreciat si, in special, un critic acerb al clasei politice romanesti. Este pacat ca uitam prea repede astfel de valori, ca ne rupem de trecut si de marile genii ale spiritualitatii noastre, cu toate ca, dupa cum atit de frumos spunea Octavian Paler, intr-una din poeziile sale, „Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si in stinga, sa regretam ca am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine. Avem timp sa sfarimam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem… Avem timp pentru toate, nu e timp insa pentru putina tandrete. Cind sa facem si asta, murim”.