Proiectul Pădurea de Mâine a debutat în toamna anului 2017. Cu investiții ce depășesc 1 milion de Euro, acesta își propune plantarea a 1 milion de puieți pe suprafețele de fond forestier aflate în proprietate privată sau a administrațiilor locale. Astfel, prin sprijinul acordat proprietarilor care nu dispun de resursele necesare implementării unor acțiuni de reîmpădurire, va fi posibilă refacerea pădurilor proprietate privată care au dificultăți de regenerare.
Lucrările de plantare și îngrijire a suprafețelor se vor derula până în anul 2027. Pădurea de Mâine reprezintă o inițiativă a Asociației Administratorilor de Păduri și a Universității Ștefan cel Mare din Suceava, sprijinită de Holzindustrie Schweighofer.
Plantăm 1 milion de puieți!
Pădurea de Mâine este o inițiativă deschisă proprietarilor privați de păduri, administraților locale și publicului larg. Asociația Administratorilor de Păduri (AAP) și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, cu sprijinul Holzindustrie Schweighofer, ajută proprietarii privați și administrațiile locale să refacă suprafețe de pădure cu dificultăți de regenerare din România, în perioada 2017-2027. Proiectul are un impact pozitiv asupra comunităților locale, implicându-le activ și contribuind în mod substanțial la conservarea resurselor forestiere, la prevenirea eroziunii, alunecărilor de teren și inundațiilor din zonele reîmpădurite.
Inițiativa răspunde unei nevoi de reîmpădurire a suprafețelor de fond forestier ai căror proprietari nu au resursele necesare acțiunilor de regenerare. În multe dintre aceste cazuri, degradarea pădurilor a survenit în urma retrocedărilor desfășurate în mai multe etape. Deși există subvenții pentru împădurirea terenurilor cu destinație agricolă, în continuare lipsesc mecanismele financiare care să susțină acțiunile de reîmpădurire. În acest context, Dorel Fechete, director executiv al AAP, a declarat: „Lansăm proiectul Pădurea de Mâine pentru a ne adresa situațiilor speciale întâmpinate în activitatea noastră, în care proprietarii nu au, din diverse cauze, capacitatea să realizeze lucrările de refacere a pădurilor deținute.”
În cadrul proiectului, AAP gestionează lucrările de plantare și de îngrijire, iar Universitatea din Suceava sprijină procesul de verificare și selecție a lucrărilor de regenerare, folosind o metodologie științifică. Holzindustrie Schweighofer contribuie prin managementul și finanțarea proiectului, mobilizarea de voluntari pentru acțiuni, relaționarea cu comunitățile și implementarea unei componente educaționale în jurul acțiunilor.
Campaniile se adresează atât proprietarilor de suprafețe forestiere degradate, cât și voluntarilor dornici să participe la acțiunile de plantare organizate în cadrul proiectului.
Înscrierile suprafețelor în procesul de selecție se pot transmite prin intermediul paginii www.padureademaine.ro, o platformă online dedicată potențialilor beneficiari și oricărei părți interesate, pe care se regăsesc informații despre proiect, metodologia și progresul acestuia.
După evaluarea și selectarea suprafețelor eligibile, plantările se organizează anual, în fiecare primăvară și/sau toamnă, în funcție de locații, specii și condițiile meteorologice, iar lucrările de îngrijire continuă timp de șase-șapte ani după plantare, în toate locațiile selectate. Ciprian Palaghianu, director de proiect din partea Universității Ștefan cel Mare din Suceava, a declarat: „Cred că dacă dorim să schimbăm ceva și stă în puterea noastră, nu doar că ar trebui să o facem, ci suntem obligați să o facem. Asta înseamnă responsabilitate și de undeva trebuie să pornim. Și ce început poate fi mai bun decât plantarea unor puieți, noi vieți ce vor forma viitoarele păduri. Este datoria noastră față de pădurea de azi și generația de mâine.”
350.000 de puieți plantați în 15 localități din 8 județe
Proiectul a debutat pe 11 noiembrie 2017, la Poieni-Solca, în județul Suceava. Acolo, pădurea a fost tăiată în anii `90 și, în urma retrocedărilor, fragmentarea proprietății (numărul ridicat de proprietari din zona afectată) nu a permis gospodărirea corectă a acesteia. Pădurea nu s-a refăcut în mod natural iar proprietarii nu au avut fondurile necesare pentru reîmpădurire.
Aceasta a fost prima acțiune dintre cele 19 care s-au desfășurat până în acest moment. După un an și jumătate, Pădurea de Mâine a realizat acțiuni în județele Suceava (în localitățile Poieni-Solca, Dorna-Candrenilor și Clit), Harghita (în localitățile Bucin, Merești, Jigodin, Sântimbru și Leliceni), Covasna (în localitățile Belin și Aita Seacă), Brașov (în Dumbrăvița), Cluj (în Mărișel), Maramureș (în Borșa), Alba (în Sântimbru)și Bistrița-Năsăud (în Romuli) cu ajutorul a sute de voluntari care au contribuit la plantarea a 350.000 de puieți, o treime din obiectivul propus.
Manifestul PDM: Natura ne oferă totul, e timpul să-i oferim ceva în schimb!
Natura ne oferă totul…
V-ați întrebat vreodată de ce simțim deseori nevoia de a ieși afară, „la o gură de aer proaspăt”? Care sunt beneficiile unei plimbări prin pădure, pe munte sau chiar în parcul din cartier? Ce fel de trucuri magice deține natura astfel încât reușește să ne facă să ne simțim atât de bine, luându-ne cu mâna parcă orice stare de disconfort? Ei bine, dacă nu știați deja, aflați că o tură sau poate chiar două (câțiva kilometri) prin desișul unei păduri sau pe aleile unui parc fac adevărate minuni pentru sănătate. Asta ca să nu mai vorbim de aerul curat de munte… Plimbările lungi la umbra arborilor ne refac forțele și ne măresc capacitatea de muncă. Iar după cum spun publicațiile de specialitate, acest tip de activitate reduce stresul, îmbunătățește somnul și reduce efectele depresiei.
Natura ne protejează așa cum nimic altceva nu o mai poate face. Ne ocrotește, ne ghidează, ne oferă vindecare și energie și ne ajută să fim inspirați. Nu degeaba umanitatea a supraviețuit sute de mii de ani, până în zorii epocii moderne, doar cu ajutorul minunilor din farmacia naturii. Pentru că tot ce-i verde nu piere, iar odată cu verdele nu pierim nici noi.
Cu alte cuvinte, natura este adăpost și reprezintă centrul vieții noastre. Este locul de unde ne luăm aerul pe care îl respirăm și locul unde apa pe care o bem este filtrată. Este medicamentul cel mai la-ndemână pentru toată lumea: ne hrănește, ne vindecă, ne adăpostește și ne face viața mai bună. Natura ne oferă totul și, tocmai de aceea, e timpul să-i oferim ceva în schimb.
Echipa Pădurea de Mâine