Un recidivist de 25 de ani din comuna Odobești, județul Bacău, a fost trimis din nou în spatele gratiilor după ce a încercat să violeze o femeie, pe care a amenințat-o cu un cuțit.
Victima a reușit să scape și să ceară ajutor, iar polițiștii au aflat că individul intrase în casă și peste alte familii, care, în urmă cu mai mulți ani, au depus mărturie împotriva lui, relatează Pro TV.
Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și lista de acuzații este lungă.
Individul în vârstă de 25 de ani, trimis în spatele gratiilor pentru şase ani, fiind condamnat pentru viol, a fost eliberat în urmă cu două luni.
De când s-a întors acasă a semănat teroare prin sat. Oamenii povestesc că a ameninţat că se va răzbuna pe cei care au depus mărturie împotriva lui şi chiar a intrat peste ei în casă. În vizorul lui s-a aflat inclusiv femeia care l-a acuzat atunci de fapte oribile.
Femeie: “A zis că mă taie şi mă omoară. Când a scăpat la vreo săptămână gata. Am stat câteva zile prin păpuşoi am dormit. De trei săptămâni dorm prin păpuşoi tocmai pe pârâu. Toată ziua mă cauta.”
Bărbatul s-a năpustit acum în casa femeii, care, de frică, s-a ascuns în dulap. Iar rudele ei, pentru a evita o tragedie, l-au scos pe individ cu forța din locuinţa.
Dar tânărul nu s-a potolit. Înarmat cu un cuţit, a încercat să violeze o vecină, a cărei soţ lucrează în străinătate. Ea a reuşit să scape din mâinile suspectului şi a dat alarma.
Cătălina Păduraru, IJP Bacău: “Poliţiştii au luat măsura reţinerii unui tânăr de 25 de ani bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violente, ameninţare, violare de domiciliu şi tentativă de viol. Acesta a fost prezentat instanţei care a dispus măsura reţinerii preventive pentru 30 de zile.”
În urmă cu o lună, tânărul ar fi violat o altă femeie din sat. Dar victima a ales să îl ierte. Poliţiştii cercetează acum dacă nu cumva aceasta a fost ameninţată pentru a nu depune plângere. sursa: (protv.ro)
Un om a zis
Împușcat! Ăsta face victime și în penitenciar. Nu este om, nici animal! A ajuns la stadiul de bestie. Refuz ca din impozitul meu să fie tratat omenește o greșeală a naturii!
ko a zis
Un glont si gata!Ai primit sansa reabilitarii si nu o fructifici…de ce sa mai consumi aerul de pomana?