Europarlamentarul băcăuan Dragoș Benea a fost ales vicepreședinte al Comisiei REGI, pentru dezvoltare regională, din Parlamentul European. De la Bruxelles, eurodeputatul a vorbit despre rolul pe care îl are REGI în dezvoltarea infrastructurii din România.
În comisia REGI, Benea este coleg cu europarlamentarii români Corina Crețu (grupul Socialiștilor și Democraților), Cristian Ghinea (grupul Renew), Mircea Hava (PPE). „Sper să propulsăm cât mai rapid autostrada care să lege Moldova de Transilvania, Moldova de Vestul Europei”, a declarat eurodeputatul.
Potrivit social-democratului, Comisia REGI este cea care va colabora cu comisarul regional pentru dezvoltare regională. Comisarul regional pentru dezvoltare va administra bine-cunoscutul POIM – programul operațional de infrastructură mare (prin intermediul căruia sunt finanțate cele mai importante proiecte în țara noastră).
Dragoș Benea a făcut câteva precizări, pentru cei care ironizează sau persiflează pașii pe care i-a anunțat, astfel încât Bacăul să devină «placa turnantă a Moldovei»: „Nu eu fac centura Bacăului sau Aeroportul așa cum nu voi face nici viitoarea autostradă A13, pentru simplul motiv că nu lucrez nici pe buldozer, nici în alt sector al șantierului (jos pălăria pentru toți meseriașii de acolo). Dar demararea și finalizarea acestor proiecte pe fonduri europene nu poate fi desprinsă – din punct de vedere politic – de PSD și eforturile guvernării PSD”.
Adrian a zis
Are noroc de Corina Crețu…sa ii zică „saru-mana!” ca l-a ajutat cu decontarea banilor (din bani europeni) a lucrărilor de la Aeroportul Bacău!
Ro a zis
Corect, dle Benea! Demararea si finalizarea lucrarilor respective cu fonduri europene conteaza, iar asta nu poate fi desprinsa de eforturile guvernarii PSD. Iar daca demararea unei lucrari treneaza, e amanata de 7 ori, e inceputa de 3 ori, iar termenele efective de finalizare se prelungesc pana la acus 15+ ani (soseaua de centura e tot promisa de 15 ani deja…) cine oare-i vinovat? Cine a fost toti anii acestia mai mult la putere la nivel central, la CNAIR ?
De „eforturile” PSD-ul actual de a ne lasa fara fonduri europene (ca acestea sunt deja conditionate de UE de respectarea statului de drept…) nu mai vorbesc, ca ramane toata povestea in suspans total!
Ioan a zis
Da asa este Autostrada 13 nu o poate face decit guvernarea PSD!!!!!!!!, se vede din avion ce au făcut PINA acum in ultimii 7ani de guvernare????? Fanfara cinta…..,!!!! Ursul trece… !!!