România arată de câteva zile, ca un adevărat teatru de operațiuni, constată deputații liberali de Bacău Tudorița Lungu și Ionel Palăr, convinși că informațiile de tot felul, care se succed cu viteză, dar și știrile false încearcă să acopere vinovății și incompetența aflată în mai toate instituțiile Statului Român. Tragedia de la Caracal a adus la lumină realități care puteau fi doar bănuite și care fac victime. O adolescent de 15 ani a murit, cel mai probabil, pentru că STS, poliția, jandarmeria, procurorul, judecătorul au fost incapabili să formeze o echipă care să salveze o viață. Acum, asistăm la pasarea responsabilităților și la identificarea ”Acarilor Păuni”.
”De fapt, sistemul este putred. O demonstrează aceste zile. Românii devin debusolați și furioși, pentru că nu mai știu în cine să aibă încredere. Dacă nici măcar pe 112, al atât de mediatizatului doctor Arafat, nu te mai poți baza, atunci cum rămâne cu viețile noastre? În decursul anilor, s-a tot vorbit despre investiții, ba la STS, ba la ”112”, iar acum ascultăm justificări despre insuficiente fonduri sau contestațiile de la licitații. În fapt, modernizările s-au rezumat la declarații date în fața camerelor de luat vederi, pentru că România rămâne și la acest capitol, al siguranței cetățeanului, cu ani în urmă față de restul Europei civilizate”, este de părere Tudorița Lungu, deputat PNL.
După trei ani de guvernare, PSD este în degringoladă, iar România este în haos, constată deputatul liberal Ionel Palăr: ”Nici nu avea cum să fie altfel, când timp de aproape trei ani, principala prioritate a guvernanților a fost să salveze pielea lui Liviu Dragnea! Nici nu avea cum să fie altfel, când din ministere au fost numiți și retrași peste 80 de miniștri și s-au perindat tot felul de neaveniți, lipitori sau nu de afișe. Când în plină anchetă privind cazul Caracal, ministrul de Interne își dă demisia și fuge ca un laș de orice responsabilitate, este evident că avem de-a face cu un guvern clădit pe picioare de ceară, gata oricând să se prăbușească. Degringolada și debusolarea din România de astăzi sunt cauzate de destructurarea instituțiilor statului, prin promovarea unor neaveniți și lipsa de politici publice coerente. De lipsa de reforme și consecvență în aplicarea lor. De conducerea prin Ordonanțe de Urgență, după bunul plac al guvernanților”.
Cei doi parlamentari liberali băcăuani spun că România și românii au nevoie de o guvernare coerentă, matură și responsabilă. Guvernul Dăncilă trebuie să plece! Pentru Alexandra! Pentru ca alte Alexandre să nu mai cadă victime incompetenței, imposturii și iresponsabilității! (sursa: comunicat de presă)
Fabian a zis
Ba, aia doi, da PNL si PD/PDL nu au avut puterea totala in Romania vreo 10 ani? Ce tot vorbiti aiurea, nu au fost la fel de corupti si politrucii vostri?