O grupare infracţională specializată în proxenetism transfrontalier şi trafic de droguri a fost destructurată de procurorii DIICOT Bacău, iar prima instanţă a pronunţat sentinţele pentru cei 12 inculpaţi, potrivit Adevărul.ro.
Potrivit anchetatorilor, liderii grupării erau doi bărbaţi de 34 de ani, unul din Moineşti şi altul din Ploieşti. Potrivit DIICOT, cei doi proxeneţi, Claudiu Vasile C. şi Constantin B., erau ajutaţi de o tânără de 29 de ani, din Oradea, Bianca Daniela Ş. în prezent avocată în cadrul Baroului Bucureşti.
Începând cu luna aprilie 2016, cei trei au cooperat în scopul desfăşurării pe teritoriul Irlandei, într-un mod coordonat şi eficient, a unor activităţi de proxenetism. Aceștia racolau tinere din România și le duceau în capitala Irlandei, Dublin, și în localități apropiate.
Pentru atragerea clienţilor interesaţi de servicii sexuale contracost, proxeneţii foloseau un site de escorte, unde creeau conturi pentru fiecare tânără adusă din România. Să nu fie depistaţi de autorităţile irlandeze, închiriau imobilele destinate activităţilor de prostituţie, schimbând locaţiile la câteva săptămâni.
O particularitate a sistemului organizat de membrii grupării este reprezentată de faptul că profilurile create pe site-ul de escorte era trecut un singur număr de telefon, la care răspundea Bianca Daniela Ş. Potrivit anchetatorilor, tânăra de 29 de ani este în prezent avocată în cadrul Baroului Bucureşti. Aceasta se afla în permanenţă într-un imobil deţinut de inculpatul Constantin B., în oraşul Waterford. Bărbatul s-a sustras anchetei, fiind dat în urmărire internaţională. El are la activ o condamnare definitivă pentru fraude informatice.
”Inculpata Bianca Daniela Ş. avea rolul de a discuta cu potenţialii clienţi, cărora le comunica tarifele şi realiza programările, le pune acestora la dispoziţie coordonatele precise ale imobilului în care pot fi găsite persoanele de sex feminin care îşi oferă serviciile sexuale”, au menţionat procuroriI DIICOT.
Pentru organizarea serviciilor de proxenetism şi protecţia prostituatelor, cei doi proxeneţi primeau o cotă de 50% din câştigurile realizate de fiecare tânără. Avocata, care potrivit martorilor audiaţi în dosar, avea rol de dispecer, primea 10% din câştiguri, însă banii erau oferiţi de proxenetul la care locuia. Tinerele care practicau prostituţia păstrau 50% din încasări, iar procentul le era mulţumitor.
Tarifele în Orientul Mijlociu
Ancheta procurorilor DIICOT a scos la iveală faptul că, proxeneţii români şi-au extins piaţa şi în Orientul Mijlociu, acolo unde câştigurile erau ameţitoare. Unele dintre tinerele audiate de procurori au precizat că fetele care vorbeau fluent limba engleză erau trimise pentru perioade scurte de timp în Dubai şi Muscat, pentru prostituţie, tarifele oferite de arabi ajungând la 600 de euro pe oră.
”Martorul A.C.G. arată că membrii grupării obişnuiau să trimită periodic persoanele care practicau prostituţia, în ţările din Orientul Mijlociu. Acolo acestea îşi ofereau serviciile sexuale prin intermediul aceluiaşi site de escorte, care avea o extensie pentru ţările arabe.
Acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de droguri, instigare la trecerea ilegală a frontierei de stat, cei doi lideri ai grupării au fost condamnaţi la 6 ani şi 4 luni închisoare, respectiv 8 ani. Avocata, care avea rol de dispecer pentru prostituate, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Ceilalţi 9 membri, ai reţelei, care au solicitat să fie judecaţi prin procedura simplificată a acordului de recunoaştere, au primit pedepse cu suspendare. În sarcina acestora, procurorii au reţinut infracţiunea de trafic de droguri, ei fiind acuzaţi că livrau stupefiante proxeneţilor. Sentinţa Tribunalului Bacău nu este, însă definitivă, ea fiind deja contestată atât de inculpaţi cât şi de procurori.
Sursa – Adevărul
Gabriela a zis
Mai sunt inca multi pesti peste tot… Mai cu talent baieti…
Maricica a zis
Alea sunt pedepse?Numai de ochii lumii faceti tam-tam!Ca sunt prinsi,ca sunt condamnati,etc.daca pedepsele sunt cu suspendare,inseamna ca socotesc acesti idioti de judecatori,ca faptele nu sunt grave desi sunt abominabile,in realitate, cand citesti articolul.Mai mult ca sigur,printre acele fete se numara si multe rapite,batute crunt in genul Alexandrei!Toti cei care fac afaceri murdare de acest gen sunt niste gunoaie de ultima speta ale societatii.Si apropo,dati-i inainte cu asemenea afaceri,societatea romaneasca va fi distrusa din temelii pentru ca injosind acele fete si transformandu-le in sclave,distrugeti femeia-mama romanca!
Maricica a zis
Alea sunt pedepse?Numai de ochii lumii faceti tam-tam!Ca sunt prinsi,ca sunt condamnati,etc.daca pedepsele sunt cu suspendare,inseamna ca socotesc acesti idioti de judecatori ca faptele nu sunt grave desi sunt abominabile,in realitate, cand citesti articolul.Mai mult ca sigur,printre acele fete se numara si multe rapite,batute crunt in genul Alexandrei!Toti cei care fac afaceri murdare de acest gen sunt niste gunoaie de ultima speta ale societatii.Si apropo,dati-i inainte cu asemenea afaceri,societatea romaneasca va fi distrusa din temelii pentru ca injosind acele fete si transformandu-le in sclave,distrugeti femeia-mama romanca!
Octanic a zis
Cateva note: atat pestii cat si madmoazel avocata au fost deja condamnati, deci este normal sa ii tratam ca pe niste infractori, recte sa spunem ce sunt, conform faptelor comise. Adica nu mai au calitatea de suspect sau acuzat, ci de condamnat, cu cazier in regula. Interesant lucru, nu vedem NUMELE celor doi proxeneti, desi ei, repet, sunt deja condamnati. In cazul Dinca din Caracal, un individ care este SUSPECT, care este mai nou ACUZAT dar nicidecum CONDAMNAT are parte de un tratament cu totul deosebit, adica toata tara ii stie numele si adresa. Intreb, teoretic – ce se intampla daca IML Bucuresti spune ca fragmenele de os gasite la Dinca in batatatura nu au origine umana ? Sau ca nu exista ADN recuperabil in ele ? Celelalte probe sunt circumstantiale, sunt subtiri, marturisirea acuzatului face zero lei in fata unei instante, atata vreme cat nu exista probe care sa confirme ca omul a comis fapta, si ca FAPTA EXISTA. Ce se intampla daca Dinca este eliberat pe lipsa de probe ? Omul asta ar fi linsat in secunda unu, e clar ca tre sa se mute din Romania. E normal, asadar, ca niste proxeneti DOVEDITI, care clar ca au chinuit crunt zeci de femei, sa fie tinuti la caldurica, nu cumva sa le stim numele, sa nu se supere mamica lor si sa sufere, iar in cazul Dinca, un simplu SUSPECT este deja executat in public, ca pe vremea Inchizitiei ?
Mihai a zis
Dar cine mama naibii esti de ai aparut aici ca avocatul lui Dinca? Marturia Alexandrei de la telefon nu e de ajuns ca proba de sechestrare si viol? In plus, el insusi a spus ca ars-o. Tu cine esti sa-l contrazici si cu ce probe? Nu cumva sunt si unii importanti implicati in mizeria asta?
OKTANIK a zis
Fraiere, Alexandra nu l-a identificat pe Dinca. Citeste conversatiile avute cu cei de la 112, ca sunt publice. In al doilea rand, Dinca a recunoscut ca ar fi comis crimele, dar martuai lui nu face doua parale, dat fiind ca omul are antecedente psihiatrice, a fost clar batut in timpul anchetei (se vede din pozele luate imadiat dupa arestare, are gura si buzele busite de sange. Azi la ora 16, din declaratia Ministerului de Interne, NU SE POATE ELIMINA VARIANTA CA FATA TRAIESTE SI CA A FOST RAPITA DE CATRE ALTCINEVA. Este declaratia lor. Sa continui – seful IML Bucuresti i-a numit „imbecili” pe aceia care au crezut ca intr-un butoi poti sa incinerezi un trup uman, aratand ca e nevoie de 1400 de grade Celsius, temperatura care se obtine prin ardere cu gaz (deci putere calorica mult mai mare decate lemnul) dupa O ORA, in CUPTOR special amenajat, cu diametrul de un metru. iese, de asemenea, un fum extrem de toxic, care se vede de la kilometri. S-a determinat clar ca in curtea lui Dinca nu exista nicio picatura de sange, ca nu exista nimic care sa dovedeasca faptul ca pe acolo ar fi trecut / fost ucisa / violata o fata, recent. Din punct de vedere procedural, mai ales dupa declaratia de azi al sefului DIICOT Bancila care a spus azi ca nu exista dovezi impotriva lui Dinca, acesta va fi eliberat in cateva zile, iar in ziua aia, sa iti tragi una in mecla aia de bou, fraiere. Eu nu sunt avocatul lui Dinca, ideea e sa nu te comporti ca pe timpul Inchizitiei, cand imbecili ca si tine decideau fara dovezi uciderea unor oameni nevinovati, acuzati doar de gura lumii.
Hmmmm! a zis
Baiete,las-o ca macane!Esti magar si probabil,din retea.
Octanic a zis
Fraiere, daca ma-ta era rapita si venea un psihopat care zicea ca a ucis-o, in SUA era instantaneu pusa pe net ma-ta aia hidoasa, ca sa se verifice daca nu e traficata ca si curva. Pricepi ca metodologia aplicata de Politia romana la presiunea prostilor din tara asta a eliminat varianta in care fata aia a fost traficata ? Pricepi ca mintea ta putina face ca astfel de situatii sa duca la pierderea urmei unor persoane care puteau fi salvate daca erau date in consemn la granita ?
Vasile a zis
Cand vom afla ce s-a intamplat cu dosarul legat de clubul clandestin din Bacau, in care minorele erau drogate si unde era implicat fiul comisarului sef Virgil Ardeleanu, oameni de afaceri, politisti si angajati din institutiile statului ? MUSAMALIZARE ?????
LUMI a zis
Astia sunt „oamenii legii’ scosi de SH-rile care au impanzit Romania si se numesc „Facultati de Drept”!!!!Procurori, judecatori, avocati, executori judecatoresti, care sunt talhari la drumul mare, tortionari si proxeneti, protejati de CSM!