Cei care se pregătesc să facă o tranzacţie imobiliară au nevoie, pe lângă documentele locuinţei, de un certificat energetic. Numit şi certificat de performanţă energetică, documentul are un caracter tehnic şi oferă informaţii cu privire la eficiența energetică a unei locuinţe.
Revenind la tranzacţiile imobiliare, persoanele care vor să vândă o clădire sau o unitate de clădire trebuie să ştie că obţinerea acestui act este o obligaţie legală. În caz contrar, contractele de vânzare-cumpărare sunt supuse nulităţii relative şi pot fi contestate în instanţă.
Paşii pentru obţinerea certificatului energetic
Certificatul se eliberează de către un auditor energetic atestat. Acesta va analiza documentele puse la dispoziţie de proprietar, însă foarte importante sunt și datele pe care le va culege de la faţa locului.
În acest scop, va fi stabilită o întâlnire la locuinţarespectivă,la o dată de comun acord, pentru evaluare.
Documentele solicitate diferă în funcţie de specificul clădirii sau unităţii de clădire, însă de cele mai multe ori auditorii solicităschiţa sau releveulpentru apartamente şi garsoniere şi planurile arhitecturale şi de situaţie pentru alte tipuri de clădiri.
În cadrul vizitei la imobil vor fi analizate următoarele aspecte:
- Construcţia pereţilor, podului/mansardei, subsolului;
- Tipul tâmplăriei;
- Centralaşi tipul caloriferelor;
- Starea balcoanelor;
- Starea faţadei;
- Punctele de apă;
- Apometrele şi repartitoarele;
- Înălţimea liberă în încăperi;
- Izolaţia;
- Orientarea cardinală.
Ulterior, auditorul energetic va integra toate aceste date într-un calcul specific pentru a afla consumul energetic anual, pornind de la alimentarea cu apă caldă, căldură, ventilare, climatizare şi iluminat artificial.
Pe baza rezultatului, clădirea evaluată va primi o notă energetică şi va fi încadrată într-o clasă energetică.
Nota va fi cuprinsă în intervalul 1-100, o notă mai mare semnificând eficienţa energetică sporită.
În ceea ce priveşte clasele energetice, acestea sunt notate cu litere de la A la G, în funcţie de performanţă, în clasa A fiind încadrate locuinţele inteligente, cu un consum scăzut de energie anual.
În cazul contractelor de vânzare-cumpărare, obţinerea certificatului revine în sarcina vânzătorului. Important de precizat este că acest document poate influenţa şi preţul de vânzare a clădirii sau unităţii de clădire.
Spre exemplu, o locuinţă încadrată într-o clasă energetică bună va genera costuri de întreţinere mai mici pe viitor, asigurând un confort termic sporit cu un consum mic de energie.
Prin urmare, este firesc caproprietarul să ceară un preţ mai mare pentru această locuinţă.
Pe de altă parte, locuinţele neperformante energetic presupun costuri mari de întreţinere sau modernizare, motiv pentru care se vând la un preţ mai mic.
Tranzacţiile imobiliare nu sunt singurele situaţii ce implică prezentarea unui certificat energeticvalabil.
Acesta este obligatoriu şi la recepţia finală a unei clădiri noi. De asemenea, revine în sarcina proprietarului, respectiv, dezvoltatorului îndeplinirea formalităţilor pentru obţinerea documentului.
Certificatul de performanţă energetică are o valabilitate de 10 ani, în situaţia în care imobilul respectiv nu trece în această perioadă prin lucrări ample de renovare.
mirel a zis
Nu comentez necesitatea certificatului energetic la vanzarea unei case sau apartament dar consider ca la fel de important(poate mai important) ar fi si un certificat privind starea structurala a unei case sau apartament mai ales ca la vanzare nu se cere cartea constructiei. Dupa 1990 in foarte multe apartamente si case au fost facute modificari care pot conduce la degradari mari la un cutremur. Societatile imobiliare care au grija comisionului nu sunt interesate de aceste probleme si astfel cumparatorul poate sa se captuseasca cu o casa sau apartament cu probleme.
Audit a zis
Certificatul energetic este util pentru a evalua eficiența energetică a unei locuințe, oferind informații despre consumul de energie și impactul asupra mediului. Este important ca atât imobilele noi, cât și cele vechi să beneficieze de o expertiză tehnică adecvată pentru a identifica eventuale probleme.