~3 min lectură 0 comentarii

Bebeluș de patru luni, mort într-un accident rutier provocat de tatăl său, băut la volan – UPDATE

Redacția Ziarul de Bacău

UPDATE: Poliția Bacău a făcut câteva precizări referitoare la accidentul în care a murit un bebeluș: „La data de 04 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în urma căruia trei persoane au necesitat îngrijiri medicale şi una a decedat. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din Buhuşi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 156 B ce face legătura între oraşul Buhuşi şi localitatea Blăgeşti, pe fondul consumului de alcool şi a vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, anunță polițiștii.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a trei persoane, respectiv doi adulţi, de 20 şi 24 de ani şi un minor de un an şi 11 luni, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, necesitând internarea, precum şi decesul unui minor de 4 luni.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat valoarea de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă”, mai precizează Poliția Bacău.

Știrea inițială:
Un tată este acuzat că și-a omorât propriul copil, într-un accident pe care l-a provocat conducând băut un autoturism.

Foto arhiva

Un bebeluș în vârstă de doar patru luni și-a pierdut viața într-un grav accident care s-a petrecut aseară, în jurul orei 23:30, pe DJ156B, între Blăgești și Buhuși. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, în autoturism se aflau șoferul de 24 de ani, o femeie de 20 ani și doi minori de patru luni, respectiv 1 an si 11 luni, toți din Buhuși.

Tatăl celor doi copii, aflat la volan, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat. El a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul este cercetat penal pentru ucidere din culpă și vatamare corporală din culpă. (sursă: realitateadebacau.net)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.