UPDATE: În urma cercetărilor efectuate de polițiștii rutieri băcăuani, s-a stabilit că de vină pentru producerea accidentului este șoferul de 61 de ani care și-a pierdut viața în urma nefericitului eveniment în care au fost implicate nu mai puțin de 4 mașini, notează unupetrotus.ro.
“Un conducător auto de 61 ani, pe fondul unei depășiri neregulamentare, a acroșat un alt autoturism care circula din sens opus, iar ulterior a intrat în coliziune, pe contrasens, cu alte două autoturisme . În urma evenimentului, a rezultat decesul conducătorului auto vinovat și rănirea ușoară – din primele evaluări – a două persoane. Ceilalți conducători auto implicați nu au consumat băuturi alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru. (sursa: unupetrotus.ro)
Știrea inițială:
O persoană și-a pierdut viața, iar alte două au fost rănite grav în urma unui accident rutier petrecut în această seară, în jurul orei 18.30, pe E 85, în comuna Cleja, județul Bacău.
Persoana decedată este bărbat și a fost găsită încarcerată, în timp ce persoanele rănite au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ.
Traficul în zonă este blocat, se estimează reluarea după ora 20:00.
Alin a zis
Buna seara,referitor la accidentul din Cleja din 2019 nu sa schimbat nimic referitor la aceasta stire.Soferul din dacia Duster este tatal meu si nu a facut nici o depasire neregulamentara si nici nu sa sicanat cu nimeni.A intrat in spatele lui un Opel care propietar este din Racaciuni care momentan este arestat in Olanda dupa o talharie deci mai precis a fugit din tara dupa ce a lu-at viata tatal-lui meu si cea a preotului.Deci autoturismul Opel a intrat in spatele lui cu o viteza foarte mare si la aruncat pe contra sens de unde atunci venea preotul.Deci in concluzie ar trebui sa modificati aceasta stire falsa sau scrisa in graba.Va multumesc.
Ziarul de Bacau a zis
Știrea nu este falsă, reflectă informațiile de la acel moment. Concluziile anchetei au apărut mai târziu și le-am publicat aici: https://ziaruldebacau.ro/politia-a-stabilit-adevaratul-autor-al-accidentului-in-care-a-murit-preotul-marius-barascu/