Copiii din centrele de plasament au nevoie de oameni calzi care să îi asculte, să îi învețe și să îi încurajeze permanent. Ei nu au familia aproape, iar personalul din centre este insuficient pentru a acoperi nevoile copiilor. Programul educațional Ajungem MARI caută voluntari pentru 2.200 de copii din București și 24 de județe, voluntari care să dedice copiilor 3 ore pe săptămână în următorul an școlar.
Copiii învață mai ușor de la voluntari pe care îi apreciază și respectă și sunt încântați să se simtă, la rândul lor, apreciați și respectați. Voluntarii merg săptămânal în centre și îi ajută pe copii să scrie și să socotească, să recupereze informațiile pe care nu le-au înțeles la școală, să fie mai atenți și mai răbdători, să își controleze emoțiile. Ei devin pentru copii prieteni și modele de viață.
“Important e să vii cu inima deschisă, să îi cunoști și să îi accepți pe copii așa cum sunt. Abia după ce se creează o relație, voluntarii își pot seta obiective de învățare. Sunt copii sensibili și minunați, cu răni mari în suflet, iar după toate experiențele triste prin care au trecut, ei își doresc în primul rând acceptare și prietenie.” spune Iarina Taban, fondatoarea programului.
Programul educațional Ajungem MARI sprijină copiii pe termen lung, iar cu unii copii se lucrează chiar de 5 ani, de la începutul programului. Schimbările se fac cu pași mici și perseverență. De aceea este nevoie de mai mulți voluntari care să se implice în fiecare comunitate. Vin mereu în centre alți copii care au trecut prin experiențe greu de suportat. Centrele se închid și copiii sunt mutați în căsuțe sau apartamente de tip familial, iar voluntarii zâmbitori îi urmează, reprezentând un element de stabilitate în viețile lor.
Voluntarii participă la un training inițial și sunt repartizați la centre în funcție de abilitățile lor, nevoile copiilor, distanța față de centru și de programul lor (în timpul săptămânii sau în weekend). Ei vor merge timp de 8 luni în echipe de 2 sau 3 voluntari la grupe de 3-6 copii pentru ședințe de recuperare sau pregătire școlară, ateliere de cunoștințe generale și ateliere creative. Vârsta minima pentru voluntariat este de 16 ani.
Programul se desfasoară în București și 24 de judete – Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea.
Termenul limită pentru înscriere este 20 august. Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul www.ajungemmari.ro la secțiunea Devino Voluntar, acolo unde se găsesc și toate detaliile despre program. (comunicat de presă)
Lasă un răspuns