Veste bună pentru băcăuani. În scurt timp, asocierea de firme Spedition UMB și Tehnostrade va începe asfaltarea primilor kilometri din șoseaua de centură a municipiului Bacău.
Directorul general al UMB a declarat pentru ZDBC.RO că primele asfaltări ar fi trebuit să înceapă la sfârșitul lui august, însă vremea rea din iulie a decalat planurile firmei. Acum, cei de la Spedition UMB și Tehnostrade susțin că vor începe să toarne primul asfalt de săptămâna viitoare.
“Vremea rea ne-a ținut în loc. În iulie a plouat toată luna aproape și nu am înaintat în ritmul propus. Însă acum e vreme bună și recuperăm. După 1 septembrie vom începe și primele asfaltări”, a declarat Cornel Bunghiuz, director general UMB.
Europarlamentarul Dragoș Benea confirmă informația
Pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul Dragoș Benea a confirmat că lucrările de asfaltare vor începe în perioada 9-16 septembrie, postând un mesaj celor care s-au îndoit de această investiție
„Este un moment în fața căruia toți detractorii proiectului de infrastructură – care ne anunțau că centura fie nu are finanțare, fie nu are autorizație de construire, fie nu se va face – ar trebui să tacă exemplar. Le recomand să-și păstreze emoțiile și speranțele doar pentru examenele de la facultate, pentru că minciunile și dezinformările lor au fost infirmate de realitatea de pe teren. Este, de asemenea, un moment ce reconfirmă faptul că lucrările la cel mai dinamic șantier de infrastructură rutieră din România continuă într-un ritm mai mult decât convingător, Guvernul PSD achitându-se cu responsabilitate de obligațiile asumate la demararea proiectului”, a scris Dragoș Benea.
Așa cum am arătat recent, constructorul a mărit considerabil ritmul de lucru, numărul muncitorilor la Centura Bacăului dublându-se, de la 250 la 500 de muncitori. Datorită faptului că firma UMB a recepționat cu succes lucrările la tronsonul 4 din autostrada Lugoj – Deva, toți muncitorii de acolo au fost redistribuiți pe șantierul Centurii Bacăului..
UMB Spedition a început activitățile de construcție pe șantierul din Bacău în data de 8 martie anul acesta, cu aproximativ 3 luni mai devreme decât prevede contractul semnat cu CNAIR. Obiectul principal al contractului „Proiectare şi execuţie Varianta de ocolire Bacău” îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor ce constau în 30,8 kilometri de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă
Cristian Ghingheș a zis
Ar fi interesant ca anul acesta să putem circula măcar pe segmentul DN2-DN11 (Nicolae Bălcescu-Luizi Călugăra) al Centurii Bacău. Din start, traficul greu s-ar opri la Republicii și nu ar mai ajunge până în zona Narcisa.
R a zis
Din acelasi motiv eu sustin ca varianta estica de ocolire ar trebui sa fie prioritara, ca ea va prelua cea mai mare parte a traficului greu. Bine, tronsonul estic e mai lung, mai greu de realizat decat aripa vestica ce trece prin Luizi, mai imposibil de terminat chiar anul asta… dar, cu dublarea nr de muncitori pe santier, pot spera si la minuni, mai ales ca-i vb de Umbrarescu si UMB, nu de nu stiu ce turcaleti anonimi…
gigiexpertu a zis
toata centura e prioritara pentru umb … dar pe cea de est ai poduri , podete , pasaje care iau mai mult timp pentru a fi terminate. probabil va turna asfalt si pe latura est dar numai pe acele portiuni dintre poduri unde e gata terasamentul. si cum vreti sa termine omul lucrarea cand s-a apucat de pasajul dn2f peste autostrada si toata lumea a sarit cu gura : ” cum domle sa lucreze acum , vara , cand vin eu din hanglia sau etalea , sa lucreze domle la iarna cand nu ma deranjeaza pe mine ” si a trebuit omul sa se opreasca sa lase indienii sa-si care glet catre casele neterminate de 10 ani.
pe latura vest are 3-4 poduri si ceva podete care cred ca-s gata deci poate da drumul la asfalt si probabil in octombrie se va circula pe breteaua de vest.
ca si trafic eu il vad 15 % spre onesti si moinesti /piatra neamt si 85% spre roman , iasi , suceava …. deci mare schimbare in aglomeratia de pe chimiei nu va fi pana la terminarea laturei est.
R a zis
Asa e, de asta am si spus c-ar fi o minune…
Am semnalat doar un lucru evident pt toata lumea: breteaua estica e cea mai importanta, dar si cea mai grea de realizat. E totusi posibil de a fi terminata catre sfarsitul anului urmator.
Anul asta – terminata breteaua sud- vestica.
Anul viitor – terminata breteaua estica
Anul 2021 – terminata si breteaua nordica
)-:)-: a zis
:-)))))).Aoleu domle…
Alex a zis
Vezi ca a spus Benea sa-ti pastrezi emotiile pentru examenele la facultate-declaratie din celalalt ziar. Oricum varianta vestica preia doar traficul greu din Vaslui, Barlad pentru Onesti, Brasov, restul avand legatura directa prin Onesti si prin Hemeiusi.
z a zis
Bine spus „turculeti anonimi” care ne-au incurcat vreo 6-7 ani. Daca nu era Ponta cu interesele lui meschine noi acum aveam centura si nu aveam nebuneala asta in oras.
Oare mai este nevoie sa se puna la indoiala seriozitatea si profesinalismul dlui Umbrarescu si al angajatilor UMB GRUP.
Eu unul ma asteptam dar la ritmul asta nici nu visam noi bacaoanii.
Merita felicitari, felicitari, iar noi toti ar trebui sa-l rugam sa-si schimbe buletinul pe municipiul Bacau…., poate se gandeste sa candideze. Ar fi cel mai mare succes al municipiului Bacau.
Uitati-va ca pe ce a pus mana totul s-a dus in sus.
Kross a zis
Felicitari D-lui Umbrarescu cu echipa lui !!! Sa speram ca statul nostru nu vor mai chinui oamenii dedicati tarii noastre.Sa ne respectam valorile,fie ca sunt intelectuale,sportive,culturale si financiare.Hai Romania!!!
Marmelaide Adelaide a zis
Dovada cat de corupt este guvernul Dancila sta faptul ca centura de sud a Bucurestiului a fost data unei firme de apartament din Turcia, care evident ca va face o varza mare si se va retrage apoteotic peste cativa ani, fara sa fi sapat un metru.
Sorinel a zis
Decizia a fost confirmata de instanta dupa ce au fost depuse 5 contestatii.Nu mai dezinformati.Cine depune cea mai buna oferta trebuie sa castige.Si aia nu e firma de aparrament, au un miliard de euro cifra de afaceri pe an.
Marmelaide Sydney Mississauga a zis
HAHAHAHAHAHA, pai cu un miliard de euro faci vreo 80 de kilometri de autostrada, adica intreaga ta afacere ar fi sa ai un proiect de mica autostrada pe an. Nu e firma de apartament, e de bloc, vere. Instantele romanesti sunt corupte pana in maduva oaselor, rar vezi judecator care sa stea in picioare in fata presiunilor enorme la care este supus. Turcii si americanii, alaturi de italieni, au devastat Romania, de aia nu avem autostrazi, pentru ca legislatia noastra, in loc sa prevada impuscarea in piata publica a celor care fura din buzunarul public, zice ca vai, miau miau, lasa ca e baiat bun, nu a vrut sa fure, dar asa s-a nimerit…
gigel a zis
Eu mor de ciuda cand vad toti fripturistii psd care se intrec in laude cu ce face Umbrarescu, intreb unde au fost pana acum, si daca au aflat adresa turcului care a fugit cu banii soselei de centura.
Alex a zis
lumea il lauda pe umbrarescu. nimeni nu a pomenit de psd. te-ai gandit ca poate ai tu o obsesie?
Razvan a zis
Bravo UMBRARESCU! Daca ar fi lăsat ar face autostrăzi în toată tara!
ichim paul a zis
DA .Daca statul ar finanta la timp lucrarile, am avea infrastructura si firme romanesti capitalizate ( ca UMB..)care SA PARTICIPE de la egal cu firmele strainela licitatii… Este bine ce se intampla ,dar (speculez) cred ca pe PSD l-au luat frigurile datorita votului bacauanilor si atunci s-au hotarat sa finanteze centura . Meritul este al maturitatii bacauanilor..
P A a zis
UMB incepe asfaltarea si astia de la drumul Aeroportului se chinuie pt un kilometru de 6 luni…