~2 min lectură 13 comentarii

SSPM Bacău, despre Insula de Agrement: „Ne asumăm întârzierea cu două luni a lucrărilor”. Primarul Necula pierde rămășagul

Redacția Ziarul de Bacău

Într-un comunicat de presă, SSPM Bacău susține că lucrările de la insula de agrement sunt finalizate în proporție de 70%. Modernizarea obiectivului a intrat în linie dreaptă iar majoritatea lucrărilor rămase de executat vizează obiectivul Aquapark, unde au fost descoperite defecțiuni la sistemul de pompe. Astfel, SSPM susține că finalizarea lucrărilor va fi amânată cu 2 luni. Prin urmare, Cosmin Necula pierde rămășagul făcut cu Dragoș Benea, lacul de acumulare urmând să fie umplut înainte ca modernizarea Insulei să fie gata.

„În perioada următoare vor fi executate finisajele și se vor înlocui materialele degradate, montate în anii 2014 și 2015, când s-a blocat această investiție. Motivat de evoluția sinuoasă a lucrărilor la obiectivul Aquapark, ne asumăm întârzierea cu două luni a lucrărilor. Între timp, vom finaliza și vom da în folosință parcarea de la intrarea pe insulă, cu o suprafață de 468 de metri pătrați”, arată SSMP Bacău. 

Mentenanța instalațiilor de apă din Aquapark ar fi trebuit efectuată pe tot parcursul lucrărilor executate în anii anteriori. Pentru că nu s-a întâmplat acest lucru, pompele au ruginit, iar în momentul de față nu poate fi garantată funcționarea optimă a instalației.

„Am depășit nenumărate piedici pe parcursul lucrărilor, însă la capitolul siguranță în exploatare nu ne vom asuma punerea în funcțiune a echipamentelor fără verificarea prealabilă a stării tehnice. Asupra acestui aspect am concentrat, în ultimele luni, toate resursele și am decis că siguranța utilizatorilor este mai presus de orice termen limită”, se mai arată în comunicatul SSPM Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

13
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. g
    gigiexpertu
    28 august 2019, 14:06
    0

    ce inseamna ” ne asumam ” ? isi da cineva demisia ? zboara toti sefii si sefuletii din sspm ? e penalizat cineva / mai multi cu contravaloarea lucrarilor neterminate in termenul asumat ? nu ? dam si noi din gura ca ” ne asumam ” . pai la privat cand zici ca ” imi asum x% pierdere pe o lucrare” pai scoti frumos bani din buzunar si acoperi paguba. la stat toata lumea „isi asuma” . ca doar nu ii doare gura . la buzunar oricum nu le umbla nimeni.

    1. I
      ION
      28 august 2019, 14:14 răspuns pentru @gigiexpertu
      0

      hahahahaha!

    2. S
      Stan
      28 august 2019, 15:30 răspuns pentru @gigiexpertu
      0

      Nu ai inteles? Isi asuma si gata. Asa cum isi asuma si Necula cele zero realizari din promisiunile electorale. Isi asuma nerealizarile si incaseaza salariile.

    3. J
      Joe_bc
      28 august 2019, 17:43 răspuns pentru @gigiexpertu
      0

      Bravo! Perfect punctat! Mai rău e ca asa este, deși nu as fi crezut, și prin firmele private. ( ma refer la incompetenta și lipsa ulterioara de răspundere)….. Sa ne ferească bunul Dumnezeu!!! Ajung la maturitate generațiile ieșire din școala democratica…. ???

      1. g
        gigiexpertu
        29 august 2019, 09:53 răspuns pentru @Joe_bc
        0

        pai e o diferenta de nuanta totusi! nu zic ca la privat duduie toti de competenta , dar …… la privat , daca ai un angajat incompetent de pe urma caruia ai pierderi , tu ca sef iti asumi ca ai angajat un prostalan si il trimiti repejor acasa + proces de recuperare daune. daca nu il dai afara si il pastrezi asa incompetent cum e atunci tu ca sef iti asumi ca pierzi niste bani cu care , poate , ii stimulai pe cei competenti. oricum ai privi problema , din orice unghi , la privat cineva trebuie sa piarda. ori seful ori angajatul incompetent.

        insa la stat….. NE ASUMAM ….. si cam acolo se termina toata smecheria… hai ciocu mic ca vine ziua de salariu.

        daca sspm , care prin incredintari directe ( contracte de 2-4 ori mai mari decat daca s-ar fi tinut licitatie , zice curtea de conturi ) a distrus tot ce inseamna cocurenta si piata muncii in constructii si a atras o armata de oameni carora le plateste salarii babane , ceea ce un privat ce se duce la licitatii nu va reusi in veci , tot nu reuseste sa faca o lucrare la timp ….. iti dai seama nivelul de competenta de acolo. ghici ce pateste o firma privata daca depaseste termenul de executie ( o,1% / fiecare zi de intarziere e penalizarea de obicei ) . ce pateste sspm ? pai ei si-au asumat , cum adica , nu e destul ?

  2. C
    Cristi
    28 august 2019, 16:11
    0

    Deci pana la urma ăștia sunt întruchiparea perfecta a proverbului cu prostul care nu e prost destul dacă nu e si fudul….în acest caz dl Mocheta e fudul ca pus si pariu iar SSPM se fuduleste si mai tare….își asumă întârzierea…..
    Dar asumati-va toată debandada din Bacău și plecați….dl Mocheta, chiar ne crezi prosti….sunt curios ce scuza mai găsești acum……asumați tot si du-te acasă dl Necula căci am văzut cât ești de competent.

  3. G
    Gigi Bacauanul
    28 august 2019, 17:51
    0

    În decembrie 2019 ne dam cu sania lui Moș Crăciun pe lacul decolmatat de la insula! Și în plus ne dam pe topogane! Noi ăștia 40+; Copiii 25- au emigrat de mult, ca în Bacău nici iarba nu creste, doar Mocheta 🙂

  4. I
    Iomica
    28 august 2019, 17:56
    0

    2 luni înseamnă ca ne prinde iarna… o sa va dați in bărci prin vara viitoare..?

  5. G
    Geta Miron
    29 august 2019, 03:23
    0

    Da-ti drumul la topogane in nov. si pina la vara ruginesc din nou !S-a dat vina pe decolmatarea lacului pina acum.De ce in paralel nu s-au verificat toate celelalte lucrari.Sint o armata de oameni in primarie cu salarii enorme chiar nu s-a gasit unul care sa urmareasca lucrarile? D_L Benea poate o chemati pe V. Dancila in septembrie la inaugurare. Nu va e rusine ! Poate reparati si renovati si pasajul garii.Tot va invit sa_l vizitati dar nu vreti, pute rau !

  6. e
    eu
    29 august 2019, 05:55
    0

    lasa ca v-a facut insula de agrement peneleu…cu firmele lor si cu proiectul lor gresit. sunteti si furati si dezorientati comentacilor….

    1. T
      TU
      29 august 2019, 07:15 răspuns pentru @eu
      0

      Habar nu ai de nimic. Daca in 2016-2017 cand a venit Necula se incepea lucrarea atunci era terminata de mult. Dar era nevoie de ceva „marfa” de a ataca administratia veche(vezi si spitalul Municipal).

      1. e
        eu
        29 august 2019, 09:49 răspuns pentru @TU
        0

        bre se pare ca habar nu ai dar comentezi…

        1. T
          Tu
          29 august 2019, 18:15 răspuns pentru @eu
          0

          Spune tu istoria acestei lucrări de la început pana astăzi pentru ca văd ca le știi pe toate!!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.