Astăzi, la sala mare a Consiliului Județean, s-a semnat unul dintre cele mai importante contracte de infrastructură pentru județul Bacău. Este vorba despre drumul ce leagă Bacăul, de la limita cu județul Vrancea, cu Neamțul, traversând comunele din estul județului nostru.
Proiectul a demarat în 2017, când s-a semnat contractul de finanțare cu ADRNE, finanțarea fiind asigurată prin POR. Implementarea proiectului se realizează în cadrul parteneriatului dintre Judeţul Bacău și comunele Răchitoasa, Dămieneşti, lzvoru Berheciului, Traian, Coloneşti, Podu Turcului, Glăvăneşti, Negri, Prăjeşti, Motoşeni, Secuieni, avănd ca lider de parteneriat Judeţul Bacău. Valoarea totală a proiectului este de 185.138.337,08 lei, (40.985.198,14 euro) din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă suma de 175.605.079,25 lei (38.874.762,96 euro), iar contribuţia beneficiarului este de 9.533.257,83 lei. (2.110.435,18 euro) Durata de inplementare a proiectului este de 76 luni (incluzând activitătile desfăşurate inainte de semnarea Contractului de finantare).
Pentru unul dintre loturi, se reia licitația
Drumul este împărțit în trei loturi, la primul dintre acestea procedura de achiziție urmând a fi reluată din cauza unor probleme tehnice. Este vorba despre lotul 1 – DJ 207 D (limită județ Neamț, Dămienești, Negri, Prăjești, Traian).
“Comisia a anulat licitația, a trebuit din nou să refacem documentația, am trimis-o la ANAP, după care am primit validarea. Am terminat toate aceste proceduri, astăzi este pe SICAP, cu termen de depunere a ofertelor pentru octombrie. Sper să meargă mai repede decât evaluarea celor două loturi”,a declarat Sorin Brașoveanu, pre;edintele CJ Bacău.
Continuă dezvoltarea infrastructurii în estul județului
Pentru celelalte două, contractele au fost semnate astăzi cu constructorii. Este vorba despre lotul 2 – D.1 241 (limită Vrancea, Podu Turcului, Glavanesti, Motoseni, Răchitoasa, Colonești, lzvoru Berheciului) și lotul 3 – DJ 241 A ( lzvoru Berheciului, Secuieni )
“Este una dintre cele mai importante investiții ale Consiliului Județean. Se pleacă din Neamț și se ajunge în Vrancea. Mă bucur pentru primarii și cetățenii din această zonă de Est a județului, care a suferit în ultimii 5-6 ani o transformare vizibilă, incontestabilă, în ceea ce privește infrastructura. Întotdeauna am spus că diferența dintre aleșii locali trebuie să o facă abilitatea de a absorbi fonduri europene și guvernamentale. Și aici, pe traseul acestui drum, sunt mulți primari care au atras fonduri prin diverse programe, însă munca lor riscă să fie umbrită deoarece drumul principal arată mai rău decât unul comunal”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea, cel care a demarat proiectul pe când era la conducerea CJ Bacău.
Sumele s-au modificat
Dragoș Benea (foto)a mai atras atenția asupra modificării indicatorilor financiari, care au scăzut cu 10 milioane de euro, exprimându-și speranța că micșorarea sumei nu va afecta implementarea proiectului. “Sunt de un optimism ponderat, deoarece fișa de proiect depusă la ADRNE în 2015-2016 a însumat pentru acest proiect undeva la 50 de milioane de euro, iar acum, ne închidem pe 40 de milioane de euro. Sper ca acest proiect să nu aibe parte de o implementare anevoioasă din cauza anumitor obiective la care s-a renunțat pentru indicatorii tehnici finali”, a conchis europarlamentarul.
Tronsonul de interes regional traversează 7 comune şi reprezintă unica şi cea mai scurtă alternativă de acces a acestora la DN 2F şi DN 11A, iar prin aceste drumuri naţionale la reţeaua TEN-T (E 85 şi E 581). Peste 57% din lungimea drumului este situat in intravilanul localităţilor şi va deservi serviciile publice. Modernizarea drumurilor nu presupune doar turnarea unui covor de asfalt, ci și lucrări de reprofilare, consolidare cu straturi de beton sau piatră spartă, construire de noi podețe, rigole și șanțuri, amenajare de acostamente și benzi de încadrare, etc.
Lasă un răspuns