Circulația în județul Bacău își continuă trendul sângeros din ultimii ani, după numărul de accidente rutiere și victime. Evenimentele produse pe raza județului Bacău se apropie de totalul înregistrat pe DN 2, considerat, de altfel, una dintre cele mai periculoase șosele din țară.
O comparație între datele de la nivel local și cele de la nivel central arată dimensiunea fenomenului. „În primele șase luni din 2019 au fost înregistrate 121 de accidente, soldate cu 21 de morți”, transmite Cătălina Cojocaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău. În același timp, potrivit datelor oficiale transmise de Centrul de informare al Poliției Române, „în primele șase luni din 2019 s-au înregistrat 114 accidente pe DN 2, 11 dintre ele mortale”.
IPJ Bacău arată că în perioada similară a anului trecut, s-au petrecut tot 121 de accidente, iar pe întregul DN2 s-au înregistrat 333 de accidente, 37 mortale.
Moraru Eugen a zis
O situație prost gestionată de către autorități mai ales de către poliție!
Lipsa de preocupare si viziune a autorităților conduc Bacaul în topurile negre ale infractionalitații(ucideri,violență domestică,prostituție,droguri) dar si ale accidentelor cu pierderi de vieți!
Rușine!!!!!
Cristian Ghinghiș a zis
Partea bună e că suntem și noi pe primul loc la ceva!
La infracționalitate si accidente rutiere!
Si cand te gândesti că în fruntea politiei e un chestor(general) așa cum nu puține județe au!
Puiak a zis
Nu pe primul loc, ci doar in top.
Alexandra a zis
Asta pt ca ni stim sa circulam regulamentar, am permisul de 5 ani si sincer am evident foarte multe accidente, se fac depasiri aiurea, si intra in intersectie fara sa se asigure si multe altele, dar pe primul loc sunt alcoolul, viteza, droguri….. Pacat pt ca asa mor oameni nevinovați ?nu cred ca ne vom invata sa respectam regulile si sa fim civilizati.
gogu a zis
eu am permis din 1997 conduc foarte sportiv si agitat. nu am avut decat un singur incident in care un neatent a intrat in spatele meu la semafor. am condusi peste 1.000.000 km. trebuie sa ai neuroni in cap si sa stii ce faci. nu te ajuta capul sau esti ghiolban stai acasa.
gogu a zis
aaa. si sa nu uit. sa ai masina pusa la punct si sa nu circuli cu o tigaie sau un cotetz pe roti. anvelope cumparate de noi si nu secondhand, si schimbate la timp. placute de frana cele mai bune si nu cele mai ieftine. etc etc tec. nu va mai plangeti de accidente. aproape toti incalca regulile, merg cu viteza, pacalesc radarele si merg cu masinile in stare tehnica proasta. tine de inteligenta si educatie. dar astea lipsesc in general in societatea noastra.
ana a zis
dar de marlania cetatenilor cu permis nu spuneti? politia e de vina? da o avea partea ei de vina nu zic nu. dar principalii vinovati sunt soferii tembeli si fara creier…
Ciobanu Corneliu a zis
Şi tocmai acuma îi apucase pe guvernanţi să dea o lege prin care vitezomanii înrăiţi să-şi poată recupera permisul reţinut doar printr-o simplă testare.Oare promovarea acelei testări îi lecuieşte de acest nărav nebunesc?În această situaţie câţi dintre noi şi copiii noştri vor sfârşi zdrobiţi pe străzi?Vom sta tot aşa fără să luăm atitudine şi-i vom vota tot pe aceştia?Cum ne explică dânşii rostul unor asemenea măsuri?Oare nu se gândesc că următoarele victime ar putea fi chiar ei sau copiii lor?