~4 min lectură 10 comentarii

Cel mai bogat român este din Onești. Daniel Dines, supranumit „șeful roboților”, l-a detronat pe Țiriac, cu o avere de 1,4 miliarde de dolari

Redacția Ziarul de Bacău

Oneșteanul Daniel Dines, 47 de ani, este, conform revistei americane Forbes, cel mai bogat român, cu 1,4 miliarde de dolari, detronându-l pe Ion Țiriac, creditat cu o avere de 1,1 miliarde de dolari. Dines apare chiar pe coperta prestigioasei publicații, fiind supranumit „Șeful roboților”, firma sa, UiPath, fiind cea mai bine cotată companie în domeniul roboticii software.

Să apari pe coperta revistei Forbes, ediția americană, nu e la îndemâna oricui. Și nici să ai dedicat un lung reportaj de prezentare a omului și afacerii pe care-o deține, intitulat „De la comunism, la programare”. Românul Daniel Dines, originar din Onești, județul Bacău, la 47 de ani, a reușit asta. Nu e vorba neapărat de topuri, întrucât Dines nu apare încă în topul periodic clasic, al miliardarilor.

Dar omul care acum 2 ani era practic un necunoscut, firma  pe care o controla, UiPath, având „doar” 5 milioane de dolari venituri. Doar atât, pentru că 5 milioane sunt o nimica toată în lumea tehnologiei și IT-ului. Dar acum, conform Forbes, Dines conduce o companie cu 3.200 de angajați, iar sediul se află într-un luxos zgârie-nori de lângă Park Avenue, din inima Manhattanului new-yorkez. „În aprilie, investitorii de pe Wall Street, inclusiv Wellington Management, au investit 568 milioane dolari (în UiPath – n.r.), la o evaluare de 7 miliarde de dolari, făcând din Dines, care deţine mai mult de 20%, primul miliardar din boţi din lume”, scrie Forbes, devoalând și misterul cifrelor din spatele averii estimate a lui Dines. Pe scurt, 20% din 7 miliarde, înseamnă 1,4 miliarde dolari. Prin urmare, mai bogat decât Ion Țiriac, creditat tot de Forbes cu 1,1 miliarde de dolari, s-a tras concluzia.

„Averea” lui Dines este doar o estimare dată de fluctuanta valoare de pe piață. Mâine, ar putea fi la jumătate, dar peste o lună ar putea fi de zece ori mai mare. De fapt, domeniul aproape SF în care excelează Dines și compania lui –  tehnologie RPA (robot process automation)  – va duce, mai mult ca sigur, la o creștere imensă, pe viitor, a acțiunilor UiPath și, pe cale de consecință, a averii românului.

Dines are 1,4 miliarde dolari prin acțiunile deținute la firma lui

Despre Daniel Dines, fiul unui inginer și al unei profesoare din Onești, Forbes mai scrie că în copilărie voia să se facă scriitor. Însă Daniel a descoperit că era bun la matematică – fiind și un foarte bun jucător de bridge – şi a virat către programare când a văzut că, în anii ’90, un programator câştiga în jur de 300 de dolari pe lună, un salariu mare pentru România acelor ani, lovită de inflaţie şi crahuri financiare. Dines a învăţat singur limbajul de programare C++, dintr-o carte pe care a împrumutat-o de la bibliotecă şi exersa noaptea pe calculatorul unui prieten, în timp ce acesta dormea, mai notează Forbes. În 2001, deja, avea o ofertă de angajare la Microsoft, ocazie de care Dines a profitat din plin. Vreme de cinci ani a lucrat la gigantul creat de Bill Gates, mutându-se în SUA, la Seattle. „Primii ani au fost teribili. Înțelegeam doar 50-60% din ce se discuta, iar eu nu eram capabil să spun nimic. A durat ceva vreme pînă să pricep că „folder” însemna mult mai mult decât o pictogramă Windows de pe ecran”, a mărturisit Dines în articolul din Forbes. Astăzi, Daniel are un vis pe care l-a expus în Forbes: „Bill Gates obişnuia să vorbească la Microsoft despre un computer în fiecare locuinţă. Eu vreau un robot pentru fiecare persoană”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. K
    Kross
    13 septembrie 2019, 08:35
    0

    Averea nu conteaza.Conteaza sa ramai om. Sa nu te desprinzi de oameni si de Dumnezeu!

  2. M
    M.I.
    13 septembrie 2019, 12:36
    0

    Sper sa cumpere RAFO Onesti! La banii lui e o nimica toata daca cumpara RAFO. Poate nu se pricepe la petrol si nu risca sa piarda…………………..

  3. D
    Dreptatea divină
    13 septembrie 2019, 12:41
    0

    Evident, după o astfel de știre trebuia să apară și unul ofticat (că-i sărac) la secțiunea comentarii să ne „lumineze” cu mesaje socialiste din Biblie și moderne că „nu banii contează”, „nu ei aduc fericirea” bla, bla. Păi cei mai contează pe lumea asta? Să te înmulțești și să faci alți nefericiți ca tine?

  4. s
    stef
    13 septembrie 2019, 13:17
    0

    La ce liceu din Onești o fi făcut studiile, frate?
    Trebuie sa fie din generația 1990 la terminarea lui. La mate-fizica, la profesorul Sorta? La chimie, la Radu? Sau la energetic, la Stratica?
    Sunt din generația aceea si din păcate nu-mi aduc aminte de el, probabil că era el mai nerd ( tocilar) cu maică-sa profesoară. Chiar așa, pe unde preda profesoara Dide? Cine știe de ei?

    1. a
      ana
      14 septembrie 2019, 05:49 răspuns pentru @stef
      0

      si care e problema ta? ca tu esti un ratat si el nu? ca nu il cunosti inseamna ca e …ce frate? daca nu iti aduci tu aminte de el ce frate? esti unul din turma aia de romani fara minte care au probleme care nu exista. vezi de tine si de realizarile tale.

      1. s
        stef
        14 septembrie 2019, 11:18 răspuns pentru @ana
        0

        Dragă ANA, puteai fi și tu mai scurtă, să spui că nu știi nimic de el si gata.
        Înțeleg totuși că iți pasă de el, ii ții partea, pe lângă faptul că Dide era un tocilar, mai era poate si sensibil.
        Si dacă nu este el sensibil, cu siguranță este vreo indignată zonală isterică, așa, cam țopârlancă, cu un sindrom nefe pentru că… numai ratați prin jurul ei.

        1. A
          Ana
          15 septembrie 2019, 19:34 răspuns pentru @stef
          0

          Nu il cunosc, nu ii tin partea si nu imi pasa. Remarc prostia ta. Esti doar exponentul prostiei acestei natii. Esti un ratat care comenteaza despre altii. Esti prostul caruia ii arde de altii. Esti ala care arata cu degetul cand de fapt el este un 0. Esti un nimeni care isi da cu parerea despre altii care nu sunt un nimeni ca tine. Esti ala care coboara nivelul acestei natii.

          1. s
            stef
            17 septembrie 2019, 07:34 răspuns pentru @Ana
            0

            Dragă Ana, dar fii și tu mai optimistă, mai drăguță.
            Ai văzut, la prietenul nostru anonim, că deja investighează și-i ia urmă lui Dines care se pare că a terminat la energo.
            Dacă-am fost la film, în acceași sală cu el, pe Oituz? Sau am stat la aceeași coadă cu cartelă la pâine, tacâm de pui, frații Petreuș și adidași de alimentară? Sau la vre-un majorat să ne facem praf, cine știe, chiar dacă Dines era un tocilar și sensibil?
            Nu trebuie să ne lăudăm și noi că poate ne-a ieșit în cale, fără să știm nici noi, nici el, un viitor miliardar?
            Însă după părerea uneia stafidită schimonosită, probabil nemăritată și cam trecută, ce nu trezea nici o dorință băieților în tinerețe și care-i urăște acum cu tot cu nație, ….nu, nu trebuie.

    2. a
      anonim
      15 septembrie 2019, 06:58 răspuns pentru @stef
      0

      Nu-s sigur dar cred ca e absolvent la fostul energetic , clasa lui Stratica(electro A).

  5. S
    SAMOVAR
    17 septembrie 2019, 08:18
    0

    Dupa nume e unul din catolicii nostri, ceangaii, ce nu se indentifica de origine romana, dar care au reusit sa reprezinte locul natal in mod corect.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.