~4 min lectură 0 comentarii

Antrenamente de groază la Aerostar. Noi acuzații ale fotbaliștilor chinuiți la clubul din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Cazul fotbalistului Alin Gojnea, prezentat de GSP, a avut un efect imediat. Impresionat de povestea mijlocașului de 22 de ani care a fost abandonat de clubul său în momentul unei accidentări grave, internaționalul Alex Băluță a făcut un gest excepțional: s-a oferit să-i plătească lui Gojnea operația de reconstrucție a ligamentelor.

Sursă foto: gsp.ro

„Magazinerul, nea Florica, ne dadea cu spray daca aveam nevoie de asistenta medicala”, a povestit fotbalistul.

În urma dezvăluirilor lui Gojnea, Bratu s-a apărat și a susținut că nu l-a acuzat niciodată pe fotbalist că încearcă să păcălească fotbalul. Însă un nou caz petrecut la Aerostar în mandatul lui Bratu a ieșit la iveală. Iar victima e tot un fotbalist tânăr.

Forțați să alerge pe gheață

Împrumutat la Dacia Brăila, Liviu Gheorghe s-a accidentat serios în septembrie 2018. “Am făcut o ruptură musculară cu desprindere de os și am nevoit nevoit să stau câteva luni. În ianuarie 2019, când am revenit la pregătire, aveam vreo cinci kilograme în plus”, a explicat fotbalistul.

La începutul acestui an, Gheorghe a fost contactat de Florin Bratu, fostul său antrenor de la Dinamo, pentru a veni împrumut la Aerostar. Mijlocașul a semnat actele pentru un împrumut până în vara lui 2019 și a început antrenamentele.

“I-am spus domnului Bratu ce problemă am avut și că am kilograme în plus și mi-a zis că va ține cont de asta. Problema mare a fost că ne antrenam afară, în parc, și era numai gheață pe jos. Nu au vrut să dea zăpada de pe terenul lui Aerostar și am mers în parc. Era foarte frig în ianuarie. Vreo 10 zile m-am antrenat așa. I-am spus antrenorului că, după accidentarea pe care am avut-o, nu este recomandat să alerg pe gheață. Nu a ținut cont de părerea mea și nici de recomandarea kinetoterapeutului. Am intrat pe gheață la o alergare de 2.000 de metri, m-am forțat și am făcut întindere. Am simțit o înțepătură”, spune Gheorghe.

“Cu câteva ore înainte de prezentare, Liviu a fost anunțat de Bratu că poate să plece. Deși semnase contractul și era deja jucătorul lui Aerostar, l-a trimis înapoi la Dinamo pentru că se accidentase la alergările pe gheață. Deși Liviu îi spunea că nu e recomandat, Bratu îi răspundea: «Pune mâna și aleargă!». Liviu a fost foarte supărat, mai ales că Bratu i-a transmis că nu are rost să mai rămână la club, să cheltuiască patronul bani cu el”, povestește sub protecția anonimatului un fotbalist aflat încă în lotul celor de la Aerostar.

Contactat de GSP pentru a comenta cazul lui Liviu Gheorghe, Florin Bratu a declarat:

“Asta e culmea. Mie îmi pare rău, el era unul dintre jucătorii mei preferați. Avea opt kilograme în plus când a venit la Aerostar. Începusem deja alergările contratimp, el a spus că nu poate să alerge în ritmul celorlalți colegi. Lui nu-i prea plăcea munca, înțeleg că și acum are kilograme în plus, la Daco Getica. Nu aveam ce să fac. Era în parc, era zăpadă, nu gheață. Astea erau condițiile, ce să fac eu? S-a accidentat, de aia am renunțat la el. N-am riscat să-l mai țin. Aveam nevoie de un jucător sub vârstă și el se accidentase. Sper să-și rezolve problemele extrasportive și cele cu greutatea și să reușească în carieră”. (articolul integral, pe gsp.ro)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.