Au trecut 15 luni de la interzicerea introducerii pe piaţă a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire, respectiv 9 luni de la interzicerea comercializării acestora, şi vedem deja efectele pozitive, arată deputatul Claudiu Ilișanu, membru în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, într-o declarație politică.
Potrivit parlamentarului băcăuan, implementarea acestei legi şi-a dovedit eficienţa în ceea ce priveşte reducerea cantităţii de plastic subţire din ţara noastră, plastic ce constituie o problemă globală de mediu, întrucât ajungea în mări şi oceane.
„Ca europeni, problematica mediului înconjurător trebuie să facă parte din preocupările noastre zilnice. Materiale nereciclabile sunt una dintre cauzele majore de degradare a mediului, şi ştim cu toţii că punga de plastic este nelipsită dintre acestea, fie că vorbim de cumpărarea unor simple produse sau a unor cantităţi mari de alimente”, afirmă parlamentarul social-democrat.
Punga de plastic are o tradiţie de 62 de ani, fiind confecţionată pentru prima dată în 1957, iar în 1966 a fost introdusă pe piaţa alimentară pentru transportarea produselor cumpărate, iar din 1970 a fost produsă la nivel industrial şi furnizată la nivel mondial, astfel încât se ajungea până recent la o cantitate de 5 trilioane de pungi de plastic utilizate anual, iar o cifră nesemnificativă era constituită de cele reciclabile.
Noi, europenii suntem conştienţi de pericolul pe care plasticul îl constituie pentru calitatea mediului, iar unele state din Europa sunt mai avansate în ceea ce priveşte adoptarea de măsuri de reducere a utilizării plasticului. De exemplu, în Franţa pungile din plastic cu o grosime mai mică de 50 microni au fost interzise total încă din iulie 2016. Franţa va extinde, începând cu data de 1 ianuarie 2020, această măsură şi în ceea ce priveşte furnizarea de ceşti, pahare şi farfurii de unică folosinţă din plastic pentru bucătărie, cu excepţia celor compostabile în mediu domestic şi compuse în întregime sau parţial din materiale biodegradabile. Astfel de măsuri sunt binevenite la nivel european, întrucât plasticul este o problemă globală de mediu.
Prin rapoartele anuale pe care statele europene trebuie să le dea începând cu anul 2018, în ceea ce priveşte consumul de pungi de plastic, se doreşte ca până la 27 noiembrie 2021, prin aceste evaluări Comisia Europeană să poată prezenta Parlamentului European și Consiliului un raport privind eficacitatea acestor măsuri pentru combaterea generării de deșeuri, modificarea comportamentului consumatorilor și promovarea prevenirii generării de deșeuri. În funcţie de aceste evalările înregistrate Comisia va ţinti noi măsuri pentru a acţiona eficient prin noi propuneri legislative împotriva acestui fenomen masiv.
România a interzis încă de la începutul anului comercializarea pungilor de plastic subţiri cu mâner, menţinându-le în schimb pe cele lungi, reutilizabile, toate aceste măsuri fiind menite să reducă deşeurile de plastic. Cu toate acestea, în marile supermarket-uri din ţara noastră au continuat să existe pungi de plastic pentru fructe şi legume. Însă odată cu majorarea eco-taxei de la 0,10 la 0,15 lei pentru o pungă de plastic, acestea au fost înlocuite cu pungi biodegradabile contra-cost. Introducerea acestor pungi biodegradabile este o măsură importantă pentru promovarea protecţiei mediului şi pentru educaţia ecologică pe care trebuie să le-o dăm generaţiilor tinere, pentru a fi aprofundată şi transmisă în mod aplicat mai departe în diferite domenii ale societăţii.
Aceste măsuri contribuie major la evoluţia ţării noastre în domeniul protejării mediului şi la o educaţie verde. Plasticul are un impactul negativ asupra mediului, o cantitate masivă de pungi din plastic subţire ajungând pe fundul mărilor şi oceanelor, afectând echilibrul ecologic şi calitatea unui mediu sănătos. Natura merită respectată, să continuăm să o respectăm!
– sursă: declarație politică a deputatului Claudiu Ilișanu, membru în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic.
Lasă un răspuns