Direcția de Sănătate Publică a transmis un avertisment populației să nu consume ciuperci din surse necunoscute. În același timp, specialiștii recomandă să evitaţi culegerea şi consumul de ciuperci/bureţi din pădure.
„Chiar dacă le cunoaşteţi că sunt comestibile, deoarece multe ciuperci comestibile din flora spontană a ţării noastre au suferit mutaţii devenind otrăvitoare”, avertizează Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al DSP Bacău. Evident, ciupercile din surse necunoscute nu trebuie date copiilor, mult mai sensibili.
Patru pacienți au ajuns vineri la Urgențe suspecți de intoxicație cu bureți. „Este vorba despre membri ai aceleiași familii, din comuna Cleja, care au fost tratați la Urgențe după care au fost externați”, a declarat Mirela Romaneț, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgențe Bacău.
Primele semne de intoxicație sunt colici abdominale (dureri abdominale intermitente), greţuri, vărsături, diaree, transpirație, semne de deshidratare manifestate prin piele uscată şi sete mare, alterarea stării generale, agitaţie, confuzie, halucinaţii, crampe musculare, micşorarea pupilei. În prezența acestor semne, cel mai indicat este să vă prezentați la cea mai apropiată unitate medicală.
Bla a zis
De ce nu specificati si ce fel de ciuperci au mancat?
Mi se pare articol incomplet ,facut prin telefon cu cineva care a facut internarea….