Disponibilizări la Banca Națională

Redacția Ziarul de Bacău

Banca Națională a României (BNR) și-a anunțat intenția de a reduce numărul personalului de la sucursalele din județe. Pe liste se află și județul Bacău, deoarece de la București au fost trimise adrese, atît la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), cît și la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău, care anunță intenția de a trimite în șomaj oameni. „Proiectul de concediere care ne-a fost înaintat este la nivel național. Prin acesta, BNR intenționează să disponibilizeze 351 de salariați. Data la care aceștia ar trebui să părăsească filiala este 1 august”, ne-a declarat Octavian Țicău, director executiv la AJOFM Bacău. Reprezentanții agenției așteaptă listele nominale, în cazul în care BNR va face disponibilizări și de la filiala băcăuană, pentru a demara serviciile de preconcediere. ITM Bacău a trimis un inspector la sediul filialei BNR Bacău pentru a verifica dacă proiectul de concediere se încadrează în prevederile legale în vigoare. „Acest proiect nu este definitiv și nici nu respectă toate prevederile legale. De aceea, noi am trimis o adresă prin care să pună la punct acest program. Din proiect lipsesc numărul total al salariaților de la filială, precum și numărul persoanelor care vor părăsi instituția. Noi așteptăm adresa lor prin care să ne comunice dacă vor face sau nu disponibilizări și care sînt persoanele care vor fi date în șomaj”, ne-a declarat Dan Buftea, purtător de cuvînt la ITM Bacău.

Ștefan Sâmbotin, directorul Sucursalei Bacău a BNR, ne-a confirmat reducerea posturilor la această instituție. „Deocamdată, nu s-a stabilit cifra, iar noi parcurgem toate etapele legale impuse de Codul Muncii. Pentru persoanele disponibilizate căutăm alternative, alte locuri de muncă, pe care să le oferim”, a spus Sâmbotin. Directorul BNR Bacău ne-a precizat că reducerile de personal sînt urmare a planului conducerii centrale de a reduce la patru numărul de casierii ale instituției. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a anunțat în urmă cu patru luni că nu vor mai rămîne decît patru casierii în toată țara, iar în zona Moldovei va fi în funcțiune doar cea de la Iași.

Directorul Sâmbotin a declarat că nu este vorba despre o desființare a Sucursalei băcăuane, iar instituția își va continua activitatea obișnuită. Perioada pentru care sînt prevăzute disponibilizările nu este cunoscută, deocamdată, la nivelul județului.

După desființarea casieriei, sucursala BNR se va ocupa în continuare de politicile monetare, supravegherea și administrarea resurselor din domeniul bancar. Casieriile BNR se ocupă cu strîngerea de numerar de la băncile comerciale, sortarea acestuia și scoaterea în afara circuitului a bancnotelor uzate. După desființarea casieriilor, băncile comerciale vor opera numai cu cele patru centre, București, Cluj, Timișoara și Iași. (Florin POPESCU, Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.