Hotărârea de Consiliu Local aprobată în luna august 2019, care urmărește recuperarea datoriilor de la rău-platnici, nu produce efectele așteptate pentru bugetul local al municipiului Bacău. Deși în expunerea de motive a HCL principalele vizate erau persoanele juridice, firmele n-au dat semne că ar fi interesate. Mai dornice să scape de datgorii au fost persoanele fizice, însă numărul celor care au trecut pragul DITL a fost mic și în acest caz.
„Sunt 148 de cereri de scutire aprobate la persoanele fizice, de la care s-a încasat suma de 406.523 lei, și 29 de cereri de scutire aprobate la persoane juridice, din care doar 6 au achitat creanța principală – 9.106 lei”, a declarat Marius Slătinaru, șef de serviciu la Direcția de Impozite și Taxe Locale Bacău. Restul persoanelor juridice urmează să achite sumele calculate până la 15 decembrie, așa cum prevede hotărârea de consiliu.
„Prin anularea accesoriilor, vom veni în sprijinul societăților care au dificultăți financiare privind achitarea impozitelor, evitând astfel intrarea lor în insolvență sau faliment și implicit imposibilitatea de a mai încasa sumele respective”, se menționa în HCL.
La acest moment, contribuabilii persoane fizice s-au dovedit a fi mai rapide și serioase. Suma de recuperat de la acestea este însă semnificativ mai mare. Debitul total al primilor 100 de datornici, persoane fizice, este de 7,93 milioane de lei.
De la primele 100 de persoane juridice, Primăria Bacău are de recuperat 6,4 milioane de lei. Pe această listă se află firme cunoscute, printre care operatorul gropii de gunoi, dar și Direcția de Sport și Camera de Comerț și Industrie etc.
Lasă un răspuns