Primăria Bacău va plăti firmei SOMA cu 50% mai mulți bani pentru ridicarea gunoiului din oraș. Un proiect de hotărâre de Consiliu Local ce urmează a fi supus la vot prevede semnarea unui act adițional cu firma de salubrizare, care are obligația, conform legii, să ridice și alte tipuri de deșeuri decât cele de până acum. Astfel, costurile municipalității vor crește de la circa 14 milioane de lei, la 21 de milioane. Contractul cu SOMA datează din 2005, când a fost încheiat pe numai 5 ani.
Semnarea actului adițional era o obligație legală și drept urmare nu mai suferea amânare. „Legea ne obligă acum să avem tarife diferențiate, pe gunoi rezidual și reciclabil. Practic, am fi încălcat legea dacă nu aprobam așa”, explică directorul general al SOMA, Narcis Doru.
Potrivit proiectului de hotărâre, prin suma cerută de SOMA în plus, se vor amortiza o serie de investiții necesare reciclării noilor tipuri de deșeuri. Se vor achiziționa 300 de module supraterane, autospeciale de colectare a deșeurilor periculoase, voluminoase, autospecială compactoare pentru deșeuri reciclabile, dar și sacii care se vor împărți oamenilor. Este inclusă în costuri și o campanie de conștientizare de 119 mii de lei pe an. În fine, sunt precizate cheltuielile și cu personalul. Potrivit anexei, cei din management primesc brut 6.500 de lei lunar, maiștrii, 6.000 de lei, șoferii – 5.500 de lei, încărcătorii – 3.000 de lei lunar, paznicii – 3.500 de lei. „Acestea sunt salariile pe care le dăm și acum și este destul de greu să găsim oameni. Șoferii iau acest brut, dar în mână au în jur de 2.800 de lei”, a conchis directorul.
Nu vor crește taxele
Pentru Ziarul de Bacău, primarul Cosmin Necula (foto) a precizat că schimbarea contractului de salubrizare este impusă de modificarea legislației de mediu, la care municipiul Bacău trebuie să se conformeze. Suma pe care municipalitatea o va plăti către SOMA va crește cu 4-7 milioane de lei. „Diferența va fi plătită de la bugetul local, nu vom crește taxele plătite de populație”, a precizat Necula.
Act adițional încheiat înainte de stabilirea unui nou operator
Primăria încheie acest act adițional chiar înainte de finalizarea licitației pentru noul operator de salubritate din municipiu. Ceea ce înseamnă că în scurt timp, actul nu va mai fi valabil, urmând să se încheie un nou contract, ori cu SOMA, ori cu altă firmă înscrisă la licitație. Ce se întâmplă însă cu investițiile pe care SOMA le face și pe care Primăria începe să le plătească?
„La momentul la care se va stabili un alt operator de colectare și transport, acest act încetează de drept. Utilajele stabilite prin actul adițional le vom achiziționa noi, dar unele dintre investiții se vor amortiza în timp de la Primăria Bacău, în funcție de cât va fi valabil acest act”, a explicat directorul SOMA.
Contractul pe 5 ani, care durează de 20
Primăria Bacău a semnat pe 5 ani contractul cu SOMA SRL, pe 1 august 2005, fiind prevăzută posibilitatea prelungirii cu maximum alți 5 ani. Peste numai 2 ani însă, în 2007, la solicitarea SOMA, care avea nevoie de un contract de durată pentru acoperirea investițiilor, Consiliul Local Bacău a votat prelungirea cu 20 de ani a contractului de salubrizare.
După ce administrația PNL de la acel moment și-a dat seama că prelungirea ar putea fi ilegală, s-a dat o nouă HCL, prin care s-a menționat că prelungirea este pe 20 de ani, dar numai până la organizarea unei licitații și desemnarea legală a unui operator.
Cristi a zis
Si Mocheta împacheta ciocolata……
cetatenii a zis
DL PRIMAR habar n-are si inghite orice-i spun cei de la SOMA. Daca mai tine minte parca promitea inainte de a ajunge primar reducerea taxei. Este clar ca minte si nu este interesat de banul public cheltuit .
g a zis
La intersectia strazii G .Donici cu str.V. Pirvan este un loc de depozitare a deseurilor care este o rusine a orasului .Acolo vin tot felul de cetateni si arunca toate gunoaiele de pe linga case.Normal ar fi ca toti cetatenii din cartierul CFR sa aiba tomberon de gunoi si acest loc de depozitare sa fie desfiintat!