Sorin Trofin își încearcă norocul la Onești

Redacția Ziarul de Bacău

■ fotbalistul suspendat un an de zile de FCM Bacău a început de ieri antrenamentele sub comanda lui Ghiță Poenaru ■ Costel Bîrsan s-a întors de la Brașov și este la un pas de a-și prelungi contractul cu FC Onești

Iordănel Purică a ajuns ieri la Onești și a luat parte la antrenamentul de dimineață, sub comanda lui Ghiță Poenaru. Cel de-al doilea jucător pe care Oneștiul este la un pas de a-l transfera, Florin Axinia, urma să sosească în Onești după-amiază, fiind așteptat la cea de-a doua ședință de pregătire din programul zilei de luni.

Tot de ieri, în lotul oneștean au apărut Costel Bîrsan și Sorin Trofin. Primul jucător, care a evouat în returul campionatului precedent sub comanda lui Petre Grigoraș, a negociat cu FC Brașov dar, se pare, transferul fotbalistului al cărui contract cu Oneștiul s-a încheiat în această vară a fost sortit eșecului. În ceea ce-l privește pe Trofin, situația lui este delicată. Sorin Trofin a fost suspendat un an de zile de FCM Bacău, termen care a expirat tot în această vară, timp în care s-a pregătit cu Petrolul Moinești. Zadarnice au fost încercările conducerii petroliste de a-l înregimenta la pe atunci Divizionara C, clubul băcăuan fiind de acord cu transferul, însă numai pentru suma fixată pe grila fotbalistului, 100 de mii de dolari. De ieri, Trofin și-a schimbat destinația, pregătindu-se sub comanda lui Ghiță Poenaru. Grila a rămas aceeași, dar există posibilitatea înțelegerii asupra unei sume de transfer, între cele două conduceri. Deși, președintele Chivorchian pare de neînduplecat în ceea ce privește suma inițială: „Poate să se pregătească unde vrea. A făcut-o un an de zile la Moinești, de ce nu ar face același lucru și la Onești. Nu-l împiedică nimeni. Eu nu am fost contactat în privința transferului, dar dacă acest lucru se va întîmpla, nu am nimic împotriva transferului. Așa cum nu am avut nici anul trecut. Echipa care-l dorește să dea banii și transferul este ca și făcut”, ne-a declarat președintele băcăuan Gheorghe Chivorchian.

FC Onești și-a readus tot ieri patru jucători care fuseseră cedați Rafinăriei Dărmănești, portarul Iosub și jucătorii de cîmp Boboc, Dobrovăț și Gh. Petre.

Titularul postului de portar, în ultimele partide din campionatul trecut, Pașcu, nu va mai continua cu FC Onești. Acesta și-a exprimat dorința de a pleca în Capitală, unde va evolua, din cîte se pare, la Inter Gaz București.

Pentru această săptămînă, Ghiță Poenaru a trasat un program destul de încărcat: luni și marți cîte două antrenamente pe zi, miercuri, unul singur, joi și vineri cîte două, iar sîmbătă, unul. Luni, FC Onești va pleca pentru 12 zile în cantonament la Cîmpulung Moldovenesc. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.