Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău sărbătorește aniversarea a 55 de ani de învăţământ superior de Educaţie Fizică şi Sport

Redacția Ziarul de Bacău

În perioada 15-16 noiembrie 2019, la Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău vor avea loc manifestările științifice organizate sub semnul aniversării a 55 de ani de învăţământ superior de educaţie fizică şi sport în Bacău.

Afișul evenimentului

În acest cadru se vor desfășoara: Conferinţa Stiinţifică Internaţională „Realizări şi perspective în domeniul Științei Sportului și Educaţiei fizice în contextul interdisciplinarităţii învăţământului european”, ediţia a VIII-a și Conferința Științifică Internațională Studenţească sub genericul „Cercetări interdisciplinare în formarea viitorilor specialişti în domeniul Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice”, ediția a II a.

Organizate sub auspiciile unor organizații de prestigiu la nivel internațional și a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, cele două evenimente științifice au polarizat atenția a peste 180 de autori din peste 40 de centre universitare și unități școlare și sportive din România și din străinătate (Franța, Spania, Slovacia, Serbia, Turcia și Republica Moldova).
În competiția științifică la care s-au înscris peste 150 de lucrări vor fi prezentate cercetări științifice ale studenților și specialiștilor în domeniul „Științei Sportului și Educației Fizice”.

Manifestările științifice se vor deschide în ziua de 15 noiembrie, prin competiția științifică a viitorilor formatori și prin desfășurarea a 5 workshop-uri pe tematici diferite ale domeniului.
Festivitatea de deschidere și de decernare a diplomelor de onoare și a plachetelor aniversare, va avea loc în data de 16 noiembrie 2019, ora 9:00, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.