Printre traditiile pe care, noi romanii, sintem pe cale sa le pierdem se numara, de citiva ani buni, si cea a mustariilor. Povestile bunicilor despre mustariile de altadata par incredibile cind auzim de gratarele sfiriind gros, cu pastrama de oaie si mici, de butoaiele cu must dulce sau innasprit, dar si de renumitii lautari care faceau dintr-o seara la mustarie o intimplare de neuitat. Unde sint mustariile de altadata? – ne-am obisnuit sa intrebam de ani buni incoace.
Lumea s-a schimbat si se schimba in continuare, alte gusturi, alte idealuri pun stapinire pe noi. Dar nu pe toti. Raminem, totusi, citiva, cu nostalgia vremurilor trecute, asa cum le-am cunoscut „pe viu”, din carti sau din povestile altora, si le mai cautam, toamna de toamna, urma. Un loc sigur ramine, in acest sens, Restaurantul „Cerbul”, situat in zona Grupului de Pompieri, prima mustarie deschisa in acest an in Bacau. An de an, terasa lui se transforma in mustarie. Snopi de papura imbraca gardurile, bostani galbeni si stiuleti de porumb apar din loc in loc, cosulete impletite si stegare orneaza restul. Linga gratare, butoaie pintecoase stau stiva – care cu must, care cu tuica sau cu vin de casa. Chelneritele pe care le stiai la fuste „mini”si toc inalt, poarta acum costume care iti aduc aminte de celebra Ancuta a lui Sadoveanu. „O deschidem an de an – spune administratorul reastaurantului, Petrica Moldovan. Am ramas si noi cu nostalgia mustariilor de alta data si cred ca daca am sari un an peste acest obicei nu am mai fi noi insine”.
Oaia a ajuns la putere
Notez pe un colt de hirtie „asortimentul” cu care te imbie taracunta cu ochi sagalnici la mustaria „Cerbul”: pastrama de oaie, cirnaciori de oaie (preparati in casa, proaspeti sau afumati), mititei, drob de oaie, gulas de oaie, bulzul ciobanesc si tochitura taraneasca. Parca si simt in nari mirosul de mujdei si parca si vad feliile galbene de mamaliga, pe fundul de lemn. De la gratar vine un damf de iti ia mintile, nu poti rezista si dai comanda de doua portii. Mustul? Bun dulce, cum nu te-ai fi asteptat in asemenea vremuri, inasprit. Dupa gustul de usturoi ii pui in valoare toate valentele. Taiate felii, bucatile de pastrama iti fac cu ochiul mai ceva ca tarancuta care ti le-a adus, iar combinatia dintre mujdeiul de usturoi si hreanul cu otet face praf orice infrinare de a le gusta inainte de a mai spune celorlalti „pofta buna”. Dai pe git o tuiculita de casa, asa, ca de incalzire, si te gindesti deja si la vinul vechi cu care sa pui capac la toate. Ar crapa centironul daca ti-ai pune mintea cu tot ce vezi pe gratar. Maninci si nu poti crede ca tot mai poftesti. Bei si dai de fundul copului in care ai pus must si te uiti cu jind la butoiul de linga gard. Parca ar mai merge o oala! In spatele nostru, cineva comanda, din start, doi litri. Sa fie! Il privesc discret si inteleg ca are unde sa incapa.
Hai la mustarie!
Dupa-amiaza abia incepe, iar bacauanii abia acum se urnesc din case. Terasa de la „Cerbul” se umple incet, dar constant. Lotul chelnerilor se „intareste”, iar din difuzoare curge, gilgiind, muzica de viata lunga. Vremea tine cu bacauanii. Se anunta o seara subtire la mustarie si imi imaginez destule neveste care cu greu isi vor convinge consortii sa mai plece acasa. Hai la mustarie, asa macar, de dorul de altadata, pentru ca cine stie cit de lunga va fi toamna aceasta, cu toate semnele ei bune, iar cu mustaria cine stie daca ne mai intilnim si la anul!
Lasă un răspuns