Contestațiile depuse în urma examenului de bacalaureat au dovedit o dată în plus că recorectarea unei teze nu trebuie neaparat să aibă ca efect creșterea notei inițiale. Mai mult, se poate întîmpla și invers. Ultimul exemplu a venit dinspre contestațiile depuse în urma probei de literatură universală din cadrul „maturității”, toate cele șase teze trimise la Brașov întorcîndu-se cu note scăzute. Cît privește situația contestațiilor făcute la limba și literatura română, 157 au fost respinse, în sensul că nota inițială a rămas valabilă, în timp ce alte 101 cereri de recorectare au avut ca efect schimbarea notei inițiale. (Eduard CUCU)
Contestații pe post de bumerang
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.