Peste 17.000 de kilograme de carne și de organe de curcan din fermele din Ungaria aflate în zona de restricție din cauza gripei aviare au fost achiziționate de trei unități autorizate din Bihor și au fost distribuite în 26 de județe, inclusiv Bacău, potrivit Autorității Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Instituția precizează că au fost făcute verificări la toți beneficiarii pentru „identificarea” celor peste 3.300 de kilograme de produse care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării legate de gripa aviară, fiind retrase de la vânzare mai puțin de 40 de kilograme.
„Acțiunea de verificare și retragere a cărnii de curcan de la raft, aflate în lista de distribuție s-a finalizat”, anunţă ANSVSA
Restul cantității de carne de curcan de până la 17.065 de kg, era, la data notificării, în afara termenului de valabilitate stabilit de producător. Aceasta în condiţiile în care, conform ANSVSA, din notificarea Comisiei Europene a reieşit că în perioada 04-11 ianuarie 2020, prin activitățile de comerț intracomunitar, trei unități autorizate din județul Bihor au achiziționat 17.065 de kg carne și organe de curcan, cu termenul de valabilitate cuprins între 9 și 20 ianuarie.
Produsele achiziționate de beneficiarii din România erau însoțite de documentele necesare desfășurării activitaților de comerț intracomunitar şi au fost livrate în 26 de judeţe: Bacău, Galați, Hunedoara, Dolj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Timiș, Gorj, Neamț, Arad, Harghita, Mureș, Sălaj, Vaslui, București, Vrancea, Brăila, Covasna, Iași, Prahova, Dâmbovița, Călărași, Argeș, Giurgiu, Ilfov și Bihor.
Lasă un răspuns